Skip Ribbon Commands
Skip to main content

Skip Navigation LinksProceduraVizualizare
eDirect

ProceduraVizualizare

Cerere pentru emiterea avizului de funcționare (temporar) privind comercializarea obiectelor specifice sărbătorilor de iarnă/primavară

Descriere procedură
PROCEDURA DE AUTORIZARE COMERCIALĂ

Potrivit dispoziţiilor art.5 alin.(1) din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, orice exerciţiu comercial se desfăşoară numai de către comercianţi autorizaţi în condiţiile legii, iar potrivit art.6 alin.(1) şi (2) din acelaşi act normativ: comerţul în zone publice se desfăşoară în structuri de vânzare cu sediu fix sau ambulant. Exercitarea activităţii de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităţilor administraţiilor publice locale sau ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora şi a planurilor de urbanism.

Având în vedere prevederile legale sus menţionate, raportate la dispoziţiile art. 63 alin.(5) lit. g) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Sector 3 a adoptat Hotărârea nr. 313/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind desfăşurarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.

Prin regulament se stabileşte procedura de obţinere a acordului/autorizaţiei/avizului de funcţionare de către persoanele fizice şi juridice, care exercită activităţi de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă în zone publice sau în orice zonă de altă natură destinată folosinţei publice, în structuri de vânzare cu sediu fix ori ambulant, permanent, temporar sau, după caz, sezonier pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti.

Potrivit art.2 lit a), acord de funcţionare este actul administrativ cu caracter individual, prin care se stabilesc condiţiile de desfăşurare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, exclusiv unitățile de alimentație publică; lit. b) autorizaţia de funcţionare este actul administrativ cu caracter individual, prin care se stabilesc condiţiile de desfăşurare a activităţilor de alimentaţie publică ( restaurant Cod CAEN 5610, bar Cod CAEN 5630 ), iar potrivit lit. c), avizul de funcţionare este actul administrativ cu caracter individual, princare se stabilesc condiţiile de desfăşurare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, desfăşurate temporar şi/sau sezoniere.

Potrivit art.3 din H.C.L.S.3 nr. 313/2017: agenţii economici care desfăşoară sau urmează să desfăşoare activităţi comerciale, de prestări servicii şi de alimentaţie publică, au obligaţia depunerii documentaţiei în vederea obţinerii sau prelungirii termenului de valabilitate a acordului / autorizaţiei de funcţionare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data începerii activităţii pe care urmează să o desfăşoare sau înainte data expirării valabilității autorizate iniţial.

Taxa pentru emiterea și eliberarea avizului/acordului/autorizatiei de funcționare, precum si taxa pentru vizarea anuală a acestuia sunt prevazute în Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti privind stabilirea nivelurilor taxelor și impozitelor locale în Municipiul București. Acestea se vor achita la casieriile din cadrul Primariei Sector 3 , iar dovada plății se va depune odată cu depunerea documentației de autorizare.

În conformitate cu prevederile art. 475 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 227/2015 privind  Codul Fiscal al României, cu modificările şi completările ulterioare şi a Hotărârilor Consiliului General al Municipiului Bucuresti privind stabilirea nivelurilor taxelor și impozitelor locale în Municipiul București, agenţii economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică ( cod CAEN  5610,5630 ), trebuie să achite taxa de alimentație publică integral, anticipate liberării autorizației, indiferent de perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal respectiv, după cum urmează:

- taxa în cuantum de 3.000 lei pentru eliberarea/avizarea anuală a Autorizaţiei de funcționare - alimentație publică( bar, restaurant ), pentru o suprafaţă de până la 500 m 2;
- taxa în cuantum de 4.000 lei pentru eliberarea/avizarea anuală a Autorizaţiei de funcționare - alimentaţie publică( bar, restaurant ), pentru o suprafaţă mai mare de 500 m 2.
Căi de atac
In cazul unui litigiu intre beneficiar si autoritatea competenta sunt aplicabile dispozitiile de drept comun.
Date de contact
Adresă: Calea Dudeşti, nr. 191, Sector 3, Bucuresti
Telefon: 021.318.03.23-28 
Email: relatiipublice@primarie3.ro
Instituţia responsabilă
Primaria Sectorului 3 Bucuresti,Județ BUCURESTI
Modalitate prestare
National
Timp de soluţionare
30 zile calendaristice
Termen de arhivare
10 ani
Termen de completare dosar
15 zile calendaristice
Notificare la expirarea termenului de soluţionare
15 zile calendaristice

Documente necesare

Nr. Crt.Nume documentDescriere documentDocument obligatoriuNecesită semnătură electronicăTip documentDescarcă
1B.I/C.I

B.I/C.I administrator/persoana care depune documentația de autorizare

Atasament-
2Certificat de înregistrare

Certificat de înregistrare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului

Atasament-
3Avizul de Amplasare

Avizul de Amplasare privind ocuparea temporară a domeniului public şi schiţa de amplasament eliberate de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcția Generală Dezvoltare Urbană –Direcția Urbanism  / Primăriei Sector 3 -Direcţia de Urbanism si Amenajarea Teritoriului – Calea Dudești nr. 191, Sector 3

Atasament-
4Declaraţia de Impunere privind ocuparea domeniului public
Declaraţia de Impunereprivind ocuparea domeniului public, eliberată de către Direcţia GeneralăImpozite şi Taxe Locale Sector 3 din Str. Sf. Vineri nr. 32 pentru persoanejuridice/ Str. Câmpia Libertăţii nr. 36 pentru persoane fizice şi/sau copiachitanţei de plată a taxei de ocupare a domeniului public
Atasament-
5Contract cu o societate prestatoare de servicii de salubrizare

Contract cu o societate prestatoare de servicii de salubrizare, autorizată de Primăria Municipiului București şi ultima chitanţă de plată

Atasament-
6Dovada achitării taxei pentru emiterea avizului de funcţionare.

Dovada achitării taxei  pentru emiterea avizului de funcţionare.

Atasament-
7Împuternicire pentru vânzătorii S.C. + copia BI/CI a vânzătoruluiÎmputernicire pentru vânzătorii S.C. + copia BI/CI a vânzătorului Atasament semnat electronic-
8CERERE PENTRU EMITEREA AVIZULUI DE FUNCŢIONARE ( TEMPORAR ) PRIVIND COMERCIALIZAREA OBIECTELSPECIFICE SĂRBĂTORILDE IARNĂ /PRIMĂVARĂ

CERERE PENTRU EMITEREA AVIZULUI DE FUNCŢIONARE ( TEMPORAR )

 PRIVIND COMERCIALIZAREA OBIECTELOR SPECIFICE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ /PRIMĂVARĂ 

Formular predefinit semnat electronic

Documente finale

Nr. Crt.Nume documentTip documentDescarcă
1AVIZ DE FUNCŢIONARE ( TEMPORAR ) PRIVIND COMERCIALIZAREA OBIECTELOR SPECIFICE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ /PRIMĂVARĂAtasament semnat electronic-

Acte normative

Nr. Crt.Act normativDescarcă
1Ordonanța Guvernului Nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață
2Ordonanta nr.27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor
3Hotarare privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 99 din 2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata
4Legea 227/2015 privind Codul fiscal cu modificarile ulterioare
5Hotarare privind exercitarea comertului cu produse si servicii de piata in unele zone publice - actualizata
6pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
7LEGE privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, inregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea functionarii persoanelor juridice
8Regulamentul pentru desfășurarea activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață pe teritoriul Sectorului 3 al Municipiului București

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul PCUe, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.