Skip Ribbon Commands
Skip to main content

Skip Navigation LinksProceduraVizualizare
eDirect

ProceduraVizualizare

Metodologie privind recunoașterea diplomei și a titlului de doctor obținute în străinătate

Descriere procedură

Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea, în cadrul Universității Româno-Germane din Sibiu, a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate.

Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut diploma de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinut în străinătate în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.

Căi de atac

Decizia de recunoaştere sau nerecunoaştere poate fi atacată prin depunerea unei contestații la registratura universității în termen de 10 zile de la primirea ei. Ulterior, decizia definitivă a universității poate fi contestată la instanța judecătorească competentă de pe raza municipiului Sibiu.

Date de contact
Piața Aurel Vlaicu nr. 11, Sibiu
Telefon: 0269 233 568
Fax: 0269 233 576
Web: www.roger-univ.ro
E-mail: office@roger-univ.ro
Registru de linkuri
Instituţia responsabilă
Universitatea Romano-Germana din Sibiu,Județ SIBIU
Modalitate prestare
National si transfrontalier
Timp de soluţionare
30 zile calendaristice
Termen de arhivare
1 ani
Termen de completare dosar
10 zile calendaristice
Notificare la expirarea termenului de soluţionare
5 zile calendaristice

Documente necesare

Nr. Crt.Nume documentDescriere documentDocument obligatoriuNecesită semnătură electronicăTip documentDescarcă
1Actul de identitateActul de identitate în copie (cu mențiunea olografă privind conformitatea cu originalul)Document scanat-
2Certificatul de căsătorieCertificatul de căsătorie sau alt act care probează schimbarea numelui solicitantului, în situația în care numele nu este identic cu cel înscris pe diplomă (în copie, cu mențiunea olografă privind conformitatea cu originalul), precum și traducerea legalizată, după cazDocument scanat-
3Diploma de doctorDiploma de doctor obținută la una din instituțiile acreditate de învățământ universitar menționate în art. 2 din metodologie (în copie și traducerea legalizată, după caz)Document scanat-
4Curriculum vitaeCurriculum vitae actualizat, redactat în limba română sau engleză, cu informații despre stagiul de doctoratDocument scanat-
5Alte documenteOrice alt document considerat de solicitant util sau necesar soluționării cererii.Document scanat-
6Taxa de evaluareDovada achitării taxei de evaluare.Document scanat-
7Cererea de recunoaștereCererea de recunoaștere a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, datată și semnată de solicitantFormular predefinit

Documente finale

Nr. Crt.Nume documentTip documentDescarcă
1Decizie privind recunoașterea sau nerecunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctorDocument-

Acte normative

Nr. Crt.Act normativDescarcă
1Ordin pentru aprobarea Metodologiei privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate

Profesii reglementate

Calificări obținute într-un stat din UECalificări obținute într-un stat din NON UEProcedură pentru stabilire permanentăLista profesiilor reglementate din RomaniaProfesia de cadru didactic se găsește la poziția nr. A.8 din Anexa nr. 2 din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioareCardul Profesional EuropeanCalitatea de doctor în științe nu se poate recunoaște utilizând cardul profesional EuropeanProcedura de recunoastere a calificarilor profesionaleInformațiile se regăsesc în secțiunea «Descriere procedură»

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul PCUe, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.