Eliberarea adeverintei pentru solicitare sumelor rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată
Descriere procedură
Prestaţiile sociale rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată, reprezentând indemnizaţia şi/sau bugetul personal complementar pe luna în care a avut loc decesul, şi, după caz, prestaţiile sociale cuvenite şi neachitate până la deces se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun, la solicitarea acestora. Sumele prevăzute mai sus pot fi solicitate, la agenţia teritorială pentru plăți și inspecție socială, de către moştenitor, în cadrul termenului general de prescripţie, pe baza documentului care atestă calitatea de moştenitor, precum şi, în situaţia în care sunt mai mulţi moştenitori, declaraţia pe propria răspundere că ceilalţi moştenitori nu solicită aceste sume.
Căi de atac
Legislația nu conține prevederi speciale privind căile de atac, în caz de litigiu fiind aplicabile dispozițiile de drept comun.
Date de contact
B-dul Traian, nr. 17, Piatra Neamț
Telefon: 0233 233 504
Fax: 0233 220 957 E-mail: ajpis.neamt@mmanpis.ro
Website: www.ajpsneamt.ro
Instituţia responsabilă
Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Neamt,Județ NEAMT
Modalitate prestare
National
Timp de soluţionare
30 zile calendaristice
Termen de arhivare
3 ani
Termen de completare dosar
15 zile calendaristice
Notificare la expirarea termenului de soluţionare
2 zile calendaristice
Documente necesare 1 Copie după certificatul de deces al persoanei cu handicap decedată Atasament - 2 Copie după actul de identitate al solicitantului Atasament - 3 Copie după certificatul de căsătorie/certificatul de naștere/certificat de moștenitor, dupa caz SOȚUL SUPRAVIEȚUITOR- Certificatul de căsătorie
COPIII PERSOANEI DECEDATE- Certificatul de naștere
PĂRINȚII PERSOANEI DECEDATE- Certificatul de naștere
MOSTENITOR -Certificat de moștenitor
Atasament - 4 Declarația pe propria răspundere Formular predefinit 5 Cerere Formular predefinit
Documente finale 1 Adeverință Document final scanat -
Acte normative 1 HOTĂRÂRE Nr. 1019/2018 din 20 decembrie 2018
privind aprobarea Procedurii de preluare de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, a personalului cu atribuţii în efectuarea plăţilor prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, a Procedurii de acordare a plăţilor, precum şi situaţiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap, precum şi pentru modificarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 151/2012