Dobândirea dreptului de semnătură de către arhitecții cetățeni români cu diplomă eliberată în UE, SEE sau Confederația Elvețiană, după efectuarea stagiului profesional (4)
Descriere procedură
4. Dobândirea dreptului de semnătură de către arhitecții cetățeni români cu diplomă eliberată de instituții de învățământ superior de arhitectură din UE, SEE sau Confederația Elvețiană, după efectuarea stagiului profesional
Un absolvent al unei facultăți de arhitectură din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau Confederația Elvețiană, a cărui diplomă a fost recunoscută de Comisia Națională De Recunoaștere a Calificărilor (CNRC), poate practica profesia în oricare dintre formele reglementate prin lege, fiind supervizat de un arhitect cu drept de semnătură, înscris în OAR.
Pentru a putea prelua sub semnătură proprie lucrările, OAR consideră că este nevoie de 2 ani de Stagiu. OAR face aprecierea finală a competențelor obținute prin evaluarea candidaților în CNADS, în 4 sesiuni de interviuri pe an.
Orice persoană interesată poate identifica un arhitect cu drept de semnătură accesând SIOAR sau consultând Tabloul național al arhitecților (TNA), publicat anual în Monitorul oficial, partea I.
Toate aceste informații pot fi obținute și prin accesarea următorului link: https://www.oar.archi/exercitarea-profesiei/cum-devii-arhitect
În vederea recunoașterii diplomei obținute în cadrul unei instituții de arhitectură din UE, SEE sau Confederația Elvețiană, solicitantul poate transmite dosarul întocmit conform pct. 1 din descrierea completă a procedurii prin intermediul PCUe.
Ulterior recunoașterii titlului de calificare, întrucât OAR a dezvoltat platforma SIOAR, arhitectul membru al OAR poate parcurge procedura corespunzătoare dobândirii dreptului de semnătură accesând următorul link: https://www.sioar.ro/
Căi de atac
În privința recunoașterii titlului de calificare, solicitantul poate ataca decizia CNRC în contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004.
Referitor la procedura de desfășurare a interviului pentru acordarea dreptului de semnătură, solicitantul are posibilitatea de a formula contestație conform art. 40 din Normele metodologice de acordare a dreptului de semnătură. De asemenea, solicitantul poate ataca decizia CNADS în contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004. Referitor la exercitarea profesiei, având în vedere dispozițiile art. 95 alin. (1) din ROF, persoana prejudiciată prin serviciile prestate de un arhitect membru al OAR poate formula o sesizare disciplinară, aceasta urmând să fie soluționată de Comisia de disciplină a OAR competentă. Totodată, în vederea soluționării unui eventual litigiu (OAR-Arhitect, OAR-Beneficiar, Arhitect-Beneficiar, Arhitect-Arhitect), persoana prejudiciată poate recurge la procedurile din dreptul intern.
Date de
Date de contact
Str. Pictor Arthur Verona, Nr. 19, Sector 1, București
Telefon: (+4) 021 317 26 34
E-mail: office@oar.archi
Registru de linkuri
Instituţia responsabilă
Ordinul Arhitectilor din Romania,Județ BUCURESTI
Modalitate prestare
National
Timp de soluţionare
90 zile calendaristice
Termen de arhivare
5 ani
Termen de completare dosar
15 zile calendaristice
Notificare la expirarea termenului de soluţionare
30 zile calendaristice