Recunoaşterea studiilor superioare ale cetăţenilor din state membre UE, SEE şi din Confederaţia Elveţiană, membrii de familie ai acestora, posesorii unui permis de şedere pe termen lung CE și refugiați, în vederea accesului pe piața forței de muncă Descriere procedură Recunoaşterea studiilor superioare ale
cetăţenilor din state membre UE, SEE şi din Confederaţia Elveţiană, membrii de
familie ai acestora, posesorii unui permis de şedere pe termen lung CE și
refugiați, în vederea accesului pe piața forței de muncă, pentru diplomele
emise în limbile română, engleză, franceză, spaniolă sau italiană.
Procedura de recunoaștere se aplică exclusiv pentru diplomele care dau acces la
una dintre profesiile reglementate în România, obținute în afara spațiului
comunitar de către cetățenii menționați anterior.
Autentificare acte de studii supuse
recunoaşterii/echivalării
1. pentru diplomele din Republica
Moldova nu este necesară apostilarea sau supralegalizarea. Diplomele emise
anterior anului 2008 (cât și diplomele emise după 2008 care nu pot fi verificate prin portal )
vor fi însoţite de Adeverinţa de autenticitate eliberată de Ministerul Educaţiei din
Republica Moldova , în original;
2. pentru statele care sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga ,
actele de studii supuse echivalării/ recunoașterii trebuie vizate cu Apostila de la Haga de către autorităţile competente din ţările emitente ;
actele de studii din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate
cu Apostila Convenţiei de la Haga, celelalte state membre UE fiind exceptate;
3. pentru statele care NU sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la
Haga, actele de studii vor fi supralegalizate sau vor fi însoţite de Adeverinţa de
autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de
provenienţă;
supralegalizarea se aplică de către
Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al
României în ţara respectivă și Ministerul Afacerilor Externe din
România sau de către Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă și
Ambasada/Oficiul Consular al acesteia în România și Ministerul Afacerilor
Externe din România; pentru țările unde nu există misiuni diplomatice ale
României sau care nu au misiuni diplomatice în România, actele de studii vor
avea viza Ministerului Educației și a Ministerului Afacerilor Externe din
ţara emitentă; scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al
unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază de
reciprocitate.
Lista statelor
pentru care se solicită apostilarea sau supralegalizarea
Procedura de recunoaștere poate fi
consultată și la adresa:
https://cnred.edu.ro/ro/recunoastere-acte-de-studii-superioare-cetateni-europeni-pentru-accesul-pe-piata-fortei-de-munca-in-Romania
Procedura de contestare
Decizia CNRED poate fi contestată, o
singură dată, în termen de 45 de zile lucrătoare de la data luării la
cunoștință. CNRED se pronunță în termen de 60 de zile lucrătoare. Termenul de
soluționare se poate prelungi în cazuri justificate, solicitantul fiind anunțat
în scris, prin servicii poștale sau poștă electronică.
Statusul dosarului poate fi verificat la adresa https://cnred.edu.ro/ro în modulul „Verificare stadiu dosar”.
Date de contact Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor Strada Spiru Haret nr. 12, sector 1, București Telefon: 021 405 56 59 Fax: 021 313 10 13 cnred@edu.gov.ro https://cnred.edu.ro/ro/echipa
Instituţia responsabilă Ministerul Educației și Cercetării - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor,Județ BUCURESTI Modalitate prestare National Timp de soluţionare 45 zile calendaristice Termen de arhivare 100 ani Termen de completare dosar 365 zile calendaristice Notificare la expirarea termenului de soluţionare 5 zile calendaristice
Documente necesare 1 Actul de studii pentru echivalare/recunoaștere: copie, dacă actul de studii este emis în limba română, engleză, franceză, spaniolă, italiană
Actul de studii pentru echivalare/recunoaștere: copie, dacă actul de studii este emis în limba română, engleză, franceză, spaniolă, italiană
Document scanat - 2 Suplimentul la diplomă / Foaia matricolă - în cazul în care se solicită recunoașterea specializării sau domeniul de studii nu este menționat pe diplomă :copie, dacă actul de studii este emis în limba română, engleză, franceză, spaniolă, italiană Suplimentul la diplomă / Foaia matricolă sau orice alt document de studiu din care să rezulte parcursul școlar - în cazul în care se solicită recunoașterea specializării sau domeniul de studii nu este menționat pe diplomă :copie, dacă actul de studii este emis în limba română, engleză, franceză, spaniolă, italiană
Document scanat - 3 Alte documente relevante, dacă este cazul: programele analitice ale cursurilor efectuate, descrierea completă a cursurilor/materiilor studiate, documente referitoare la efectuarea cursurilor postuniversitare etc.
pentru exercitarea unei profesii reglementate (în cazul actelor de studii obținute în state terțe): programele analitice ale cursurilor efectuate, descrierea completă a cursurilor/materiilor studiate, documente referitoare la efectuarea cursurilor postuniversitare etc.: copie pentru limbile română/ engleză/ franceză/ spaniolă/ italiană și copie și traducere autorizată pentru celelalte limbi străine.
Document scanat - 4 Documente personale de identificare, în copie: paşaport / actul de identitate – BI sau CI; dovada schimbării numelui (dacă este cazul), în copie (limba română/ engleză/ franceză/ spaniolă/ italiană) și traducere legalizată (pentru celelalte limbi)
paşaport / actul de identitate – buletin de identitate sau carte de identitate dovada schimbării numelui (dacă este cazul), în copie (limba română/ engleză/ franceză/ spaniolă/ italiană) și traducere legalizată (pentru celelalte limbi)
Document scanat - 5 Cerere Cerere pentru recunoașterea studiilor Formular predefinit
Documente finale 1 Atestat Atasament semnat electronic -
Acte normative 1 ORDIN nr. 6121 din 20 decembrie 2016 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere a
actelor de studii de nivel licenţă, master sau postuniversitar eliberate de instituţii acreditate
de învăţământ superior din străinătate
Profesii reglementate Calificări obținute într-un stat din NON UE Procedură pentru stabilire permanentă Lista profesiilor reglementate din Romania Se aplică pentru diplomele care dau acces la una dintre profesiile reglementate în România, conform anexei la Legea nr. 200/2004 cu modificările și completările ulterioare Cardul Profesional European Nu se poate obține recunoașterea prin procedura Cardul Profesional European Procedura de recunoastere a calificarilor profesionale Procedura de recunoaștere se regăsește în descrierea procedurii