Skip Ribbon Commands
Skip to main content

Skip Navigation LinksProceduraVizualizare
eDirect

ProceduraVizualizare
Procedura este informațională și nu permite lansarea de solicitări

Acordare stimulent de inserție

Descriere procedură
Persoanele eligibile (au realizat timp de 12 luni, din cei 2 ani anteriori nașterii copilului, venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, ori s-au aflat în una sau mai multe dintre situațiile, denumite perioade asimilate) care, în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului, obțin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserție în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului.

Pentru persoanele care obțin venituri supuse impozitului cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului de inserție se face până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap.

De acest drept poate beneficia oricare dintre părinții firești ai copilului, precum și persoana care a adoptat un copil, cu condiția să îndeplinească criteriile de eligibilitate.
Căi de atac

In cazul unui litigiu intre beneficiar si autoritatea competenta sunt aplicabile dispozitiile de drept comun.

Date de contact
Adresa: Strada Unirii, nr. 104, Constanta
​Telefon: 0341 180 102
​E-mail: office.spas.cta@gmail.com

Instituţia responsabilă
Directia Generala de Asistenta Sociala Constanta,Județ CONSTANTA
Modalitate prestare
National
Timp de soluţionare
30 zile calendaristice
Termen de arhivare
5 ani
Termen de completare dosar
15 zile calendaristice

Documente necesare

Nr. Crt.Nume documentDescriere documentDocument obligatoriuNecesită semnătură electronicăTip documentDescarcă
1Cerere tip a solicitantului și declarația tip a celuilalt părinteAtasament
2Adeverință de la locul de muncăAdeverință de la locul de muncă al mamei cu perioada în care a beneficiat de concediu de maternitate, pentru situația în care dreptul este solicitat de tatăAtasament-
3Buletin / carte de identitateBuletin / carte de identitate pentru ambii părinți.
Copie și original; 
Atasament-
4Certificatul de naștere al copiluluiCertificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul. 
Copie și original; 
Atasament-
5Certificate de naștereCertificate de naștere ( pentru ceilalți copii, dacă este cazul). 
Copie și original; 
Atasament-
6Certificat de căsătorieCopie și original; Atasament-
7Alte acte, după cazSe pot solicita și alte acte după caz.Atasament-
8Adeverință eliberată de angajatorModel adeverință eliberată de angajator pentru mamă;Atasament
9Adeverință eliberată de angajatorModel adeverință eliberată de angajator pentru tată.Atasament
10Extras de cont
Pentru cei care optează pentru plata drepturilor într-un cont curent personal sau cont de card la una dintre următoarele unități bancare:
BCR, BRD, CEC, OTP BANK,  PROCREDIT, ING,ROMEXTERA, TRANSILVANIA, BANCPOST, ALPHA BANK, PIRAEUS BANK, RAIFFEISEN BANK, VOLKSBANK, UNICREDIT TIRIAC. 
Atasament-
11Documente pentru activități independentePENTRU ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE: 
decizii de impunere și adeverințe de venit eliberate de către Administrațiile Financiare pentru anii fiscali anteriori nașterii copilului (veniturile realizate în ultimele 12 luni din cei 2 ani anteriori nașterii copilului); certificat de atestare fiscală pe firmă; document doveditor privind suspendarea activității pe perioada concediului pentru creșterea copilului; pentru avocați, se solicită suplimentar și declarațiile 200 și 220 și adeverință eliberată de Barou.
Atasament-
12Adeverință eliberată de angajatorAdeverință eliberată de angajator pentru persoanele care își reiau activitatea.Atasament
13Dosar cu șinăAtasament-

Documente finale

Nr. Crt.Nume documentTip documentDescarcă
1Borderouri centralizatoare care se predau Agenției județene pentru plăți și inspecție socială Constanța.Document-

Acte normative

Nr. Crt.Act normativDescarcă
1ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 8 decembrie 2010 (*actualizată*)privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
2Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
3Ordonanta nr.27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul PCUe, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.