LEGE   Nr. 207 din 20 iulie 2015 - Partea I

privind Codul de procedură fiscală

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 547 din 23 iulie 2015

 

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

    TITLUL I

    Dispoziţii generale

 

    ART. 1

    Definiţii

    În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

    1. actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de

administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale

şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat;

    2. administrarea creanţelor fiscale - oricare din activităţile desfăşurate de organele fiscale în

legătură cu:

    a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a altor subiecte ale raporturilor juridice

fiscale;

    b) declararea, stabilirea, controlul şi colectarea creanţelor fiscale;

    c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale;

    d) asistenţa/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu;

    e) aplicarea sancţiunilor în condiţiile legii;

    3. analiza de risc - activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de

neconformare în ceea ce priveşte îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute

de legislaţia fiscală, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza în scopul efectuării

activităţilor de administrare fiscală;

    4. contribuabil - orice persoană fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce

datorează, conform legii, impozite, taxe şi contribuţii sociale;

    5. contribuţie socială - prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia

persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul căreia aceste

persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare;


 

    6. control fiscal - totalitatea activităţilor efectuate de organele fiscale pentru verificarea modului

de îndeplinire de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă;

    7. creanţă bugetară - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general

consolidat, reprezentând creanţa bugetară principală şi creanţa bugetară accesorie;

    8. creanţă bugetară principală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului

general consolidat, altele decât creanţele bugetare accesorii;

    9. creanţă bugetară accesorie - dreptul la încasarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor

asemenea sume, în baza legii, aferente unor creanţe bugetare principale;

    10. creanţă fiscală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general

consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie;

    11. creanţă fiscală principală - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale,

precum şi dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la rambursarea

sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege;

    12. creanţă fiscală accesorie - dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor

aferente unor creanţe fiscale principale, precum şi dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în

condiţiile legii;

    13. creditor fiscal - titularul unui drept de creanţă fiscală;

    14. creditor bugetar - titularul unui drept de creanţă bugetară;

    15. debitor fiscal - titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă fiscală;

    16. debitor bugetar - titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă bugetară;

    17. declaraţie fiscală - act întocmit de contribuabil/plătitor, în condiţiile şi situaţiile prevăzute de

lege, reprezentând declaraţia de impunere şi declaraţia informativă;

    18. declaraţie de impunere - actul întocmit de contribuabil/plătitor care se referă la:

    a) impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia

calculării acestora revine contribuabilului/plătitorului;

    b) impozitele, taxele şi contribuţiile sociale colectate, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a

calcula, de a reţine şi de a plăti sau, după caz, de a colecta şi de a plăti impozitele, taxele şi

contribuţiile sociale;

    c) bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea

prevede declararea acestora;

    19. declaraţie informativă - actul întocmit de contribuabil/plătitor referitor la orice informaţii în

legătură cu impozitele, taxele şi contribuţiile sociale, bunurile şi veniturile impozabile, dacă legea

prevede declararea acestora, altele decât cele prevăzute la pct. 18;

    20. dobândă - obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului


 

creanţei fiscale principale ca urmare a neachitării la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale

principale;

    21. drepturi vamale - drepturi de import şi drepturi de export, astfel cum sunt definite de Legea

nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare;

    22. executor fiscal - persoana din cadrul organului de executare cu atribuţii de efectuare a

executării silite;

    23. impozit - prelevare obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, fără

contraprestaţie, în scopul satisfacerii necesităţilor de interes general;

    24. legislaţie fiscală - totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la impozite,

taxe, contribuţii sociale, precum şi la proceduri de administrare a acestora;

    25. legislaţie contabilă - totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la

organizarea şi conducerea contabilităţii;

    26. majorare de întârziere - obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului

creat titularului creanţei fiscale principale, precum şi sancţiunea, ca urmare a neachitării la

scadenţă, de către debitor, a obligaţiilor fiscale principale;

    27. obligaţie fiscală - obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general

consolidat, reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie;

    28. obligaţie fiscală principală - obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale,

precum şi obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate şi de a rambursa

sumele cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege;

    29. obligaţie fiscală accesorie - obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităţilor sau a

majorărilor, aferente unor obligaţii fiscale principale;

    30. organ fiscal - organul fiscal central, organul fiscal local, precum şi alte instituţii publice care

administrează creanţe fiscale;

    31. organ fiscal central - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare

A.N.A.F., prin structurile de specialitate cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, inclusiv

unităţile subordonate A.N.A.F.;

    32. organ fiscal local - structurile de specialitate din cadrul autorităţilor administraţiei publice

locale cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale;

    33. penalitate de întârziere - obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru

neachitarea la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale;

    34. penalitate de nedeclarare - obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru

nedeclararea sau declararea incorectă, în declaraţii de impunere, a impozitelor, taxelor şi

contribuţiilor sociale;

    35. plătitor - persoana care, în numele contribuabilului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau


 

de a reţine şi de a plăti ori de a colecta şi plăti, după caz, impozite, taxe şi contribuţii sociale. Este

plătitor şi sediul secundar obligat, potrivit legii, să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii şi de

venituri asimilate salariilor;

    36. taxă - prelevarea obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia

prestării unor servicii de către instituţii sau autorităţi publice, fără existenţa unui echivalent între

cuantumul taxei şi valoarea serviciului;

    37. titlu de creanţă fiscală - actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează

creanţa fiscală;

    38. titlu de creanţă bugetară - actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează

creanţa bugetară;

    39. vector fiscal - totalitatea tipurilor de obligaţii fiscale pentru care există obligaţii de declarare

cu caracter permanent;

    40. date de identificare - numele şi prenumele în cazul persoanelor fizice sau denumirea în cazul

persoanelor juridice şi entităţilor fără personalitate juridică, domiciliul fiscal şi codul de identificare

fiscală.

 

    CAPITOLUL I

    Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală

 

    ART. 2

    Obiectul şi sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală

    (1) Codul de procedură fiscală reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile

juridice fiscale privind administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat,

indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.

    (2) În măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică şi pentru:

    a) administrarea drepturilor vamale;

    b) administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din

contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie

agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului;

    c) alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale.

    (3) În scopul aplicării alin. (2), drepturile vamale şi redevenţele sunt asimilate creanţelor fiscale.

    (4) Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile

juridice contractuale, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. b).

 


 

    ART. 3

    Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative

    (1) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor

prevăzute la art. 2.

    (2) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură

civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi

contribuabili/plătitori.

 

    CAPITOLUL II

    Principii generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale

 

    ART. 4

    Principiul legalităţii

    (1) Creanţele fiscale şi obligaţiile corespunzătoare ale contribuabilului/plătitorului sunt cele

prevăzute de lege.

    (2) Procedura de administrare a creanţelor fiscale se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile

legii. Organul fiscal are obligaţia de a asigura respectarea dispoziţiilor legale privind realizarea

drepturilor şi obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau ale altor persoane implicate în procedură.

    ART. 5

    Aplicarea unitară a legislaţiei

    (1) Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României,

urmărind stabilirea corectă a creanţelor fiscale.

    (2) Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice

centrale, are rolul de a coordona aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale.

    (3) În cadrul Ministerului Finanţelor Publice funcţionează Comisia fiscală centrală, care are

responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a Codului fiscal, a

prezentului cod, a legislaţiei subsecvente acestora, precum şi a legislaţiei a cărei aplicare intră în

sfera de competenţă a A.N.A.F.

    (4) Componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei fiscale centrale se

aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

    (5) Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor

Publice care răspunde de politicile şi legislaţia fiscală.

    (6) În cazul în care Comisia fiscală centrală este învestită cu soluţionarea unei probleme care

vizează impozitele şi taxele locale prevăzute de Codul fiscal, comisia se completează cu 2


 

reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi cu câte un

reprezentant al fiecărei structuri asociative a autorităţilor administraţiei publice locale.

    (7) Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice şi se

publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 6

    Exercitarea dreptului de apreciere

    (1) Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin,

relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi să adopte

soluţia întemeiată pe prevederile legale, precum şi pe constatări complete asupra tuturor

împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii. În exercitarea dreptului

său de apreciere, organul fiscal trebuie să ia în considerare opinia emisă în scris de organul fiscal

competent respectivului contribuabil/plătitor în cadrul activităţii de asistenţă şi îndrumare a

contribuabililor/plătitorilor, precum şi soluţia adoptată de organul fiscal în cadrul unui act

administrativ fiscal sau de instanţa judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, emisă anterior,

pentru situaţii de fapt similare la acelaşi contribuabil/plătitor. În situaţia în care organul fiscal

constată că există diferenţe între starea de fapt fiscală a contribuabilului/plătitorului şi informaţiile

avute în vedere la emiterea unei opinii scrise sau a unui act administrativ fiscal la acelaşi

contribuabil/plătitor, organul fiscal are dreptul să consemneze constatările în conformitate cu

situaţia fiscală reală şi cu legislaţia fiscală şi are obligaţia să menţioneze în scris motivele pentru

care nu ia în considerare opinia prealabilă.

    (2) Organul fiscal îşi exercită dreptul de apreciere în limitele rezonabilităţii şi echităţii, asigurând

o proporţie justă între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.

    (3) Ori de câte ori organul fiscal trebuie să stabilească un termen pentru exercitarea unui drept

sau îndeplinirea unei obligaţii de către contribuabil/plătitor, acesta trebuie să fie rezonabil, pentru

a da posibilitatea contribuabilului/plătitorului să îşi exercite dreptul sau să îşi îndeplinească

obligaţia. Termenul poate fi prelungit, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului

organului fiscal.

    ART. 7

    Rolul activ şi alte reguli de conduită pentru organul fiscal

    (1) În desfăşurarea unei proceduri de administrare a creanţelor fiscale, organul fiscal înştiinţează

contribuabilul/plătitorul asupra drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege ce îi revin acestuia în

desfăşurarea procedurii.

    (2) Organul fiscal are obligaţia să examineze starea de fapt în mod obiectiv şi în limitele stabilite

de lege, precum şi să îndrume contribuabilul/plătitorul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale,

în îndeplinirea obligaţiilor şi exercitarea drepturilor sale, ca urmare a solicitării

contribuabilului/plătitorului sau din iniţiativa organului fiscal, după caz.

    (3) Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze


 

toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a

contribuabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice şi să ia în

considerare toate circumstanţele edificatoare fiecărui caz în parte.

    (4) Organul fiscal decide asupra felului şi volumului examinărilor, în funcţie de circumstanţele

fiecărui caz în parte şi de limitele prevăzute de lege.

    ART. 8

    Limba oficială în administraţia fiscală

    (1) Limba oficială în administraţia fiscală este limba română.

    (2) Dacă la organul fiscal se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri

într-o limbă străină, organul fiscal solicită ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română

certificate de traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei, în condiţiile legii.

    (3) Dacă la organul fiscal se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri

într-o limbă străină, pentru care nu există traducători autorizaţi potrivit alin. (2), organul fiscal

solicită ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română efectuate sau certificate de o

ambasadă/oficiu consular al statului în a cărui limbă oficială a fost emis documentul respectiv.

    (4) Petiţiile, documentele justificative, certificatele sau înscrisurile redactate într-o limbă străină

depuse fără respectarea alin. (3) nu se iau în considerare de organul fiscal.

    (5) Dispoziţiile art. 19 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.

    ART. 9

    Dreptul de a fi ascultat

    (1) Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului

posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în

luarea deciziei.

    (2) Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:

    a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale

privind executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri

prevăzute de lege;

    b) cuantumul creanţelor fiscale urmează să se modifice cu mai puţin de 10% din valoarea

creanţei fiscale stabilită anterior;

    c) se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o

declaraţie sau într-o cerere;

    d) urmează să se ia măsuri de executare silită;

    e) urmează să se emită deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.


 

    (3) Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situaţii:

    a) contribuabilul/plătitorul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în

vederea audierii;

    b) contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite

de organul fiscal în vederea audierii.

    (4) Excepţia lipsei audierii poate fi invocată de contribuabil/plătitor odată cu formularea

contestaţiei depuse potrivit prezentului cod.

    (5) La stabilirea termenelor prevăzute la alin. (3) devin aplicabile prevederile art. 6 alin. (3).

    ART. 10

    Obligaţia de cooperare

    (1) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să coopereze cu organul fiscal în vederea determinării

stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform

realităţii, şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute, cu respectarea

prevederilor în materie penală şi procesual penală.

    (2) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor

doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor ce îi stau la dispoziţie.

    ART. 11

    Secretul fiscal

    (1) Personalul din cadrul organului fiscal este obligat să păstreze secretul asupra informaţiilor de

care a luat cunoştinţă ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.

    (2) În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare

la contribuabil/plătitor, cum ar fi: datele de identificare, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale,

natura, sursa şi cuantumul veniturilor, natura, sursa şi valoarea bunurilor, plăţi, conturi, rulaje,

transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau

orice fel de informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de către

contribuabil/plătitor sau terţi.

    (3) Organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine:

    a) autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;

    b) autorităţilor fiscale ale altor ţări, în condiţii de reciprocitate, în baza unor instrumente juridice

internaţionale semnate de România şi care cuprind prevederi privind cooperarea administrativă în

domeniul fiscal şi/sau recuperarea creanţelor fiscale;

    c) autorităţilor judiciare competente, potrivit legii;

    d) oricărui solicitant, cu acordul scris al contribuabilului/plătitorului despre care au fost solicitate

informaţii;


 

    e) în alte cazuri prevăzute expres de lege.

    (4) Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra

informaţiilor primite.

    (5) Este permisă transmiterea informaţiilor de natura celor prevăzute la alin. (1), inclusiv pentru

perioada în care a avut calitatea de contribuabil/plătitor:

    a) contribuabilului/plătitorului însuşi;

    b) succesorilor acestuia, precum şi persoanelor cu vocaţie succesorală, calitate dovedită potrivit

legii.

    (6) În scopul aplicării prevederilor alin. (3) lit. a) şi c), autorităţile publice pot încheia protocol

privind schimbul de informaţii cu organul fiscal deţinător al informaţiei ce se transmite.

    (7) Este permisă transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte situaţii decât cele prevăzute

la alin. (3), în condiţiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane

fizice, juridice ori unei entităţi fără personalitate juridică.

    (8) Organul fiscal poate aduce la cunoştinţă publică informaţiile pe care le deţine:

    a) ori de câte ori informaţiile sunt calificate de lege ca fiind publice;

    b) ori de câte ori, prin acte administrative sau prin hotărâri judecătoreşti, definitive, se constată

încălcări ale obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală.

    (9) Procedura de aducere la cunoştinţă publică a informaţiilor deţinute de organul fiscal central

se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., iar procedura de aducere la cunoştinţă publică a

informaţiilor deţinute de organul fiscal local se aprobă prin ordin comun al ministrului dezvoltării

regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice.

    (10) Prelucrarea datelor cu caracter personal de către organele fiscale centrale şi locale se

realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la

prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi

completările ulterioare.

    ART. 12

    Buna-credinţă

    (1) Relaţiile dintre contribuabil/plătitor şi organul fiscal trebuie să fie fundamentate pe bună-

credinţă.

    (2) Contribuabilul/Plătitorul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile şi îşi exercite drepturile

potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să declare corect datele şi

informaţiile privitoare la obligaţiile fiscale datorate.

    (3) Organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură

de administrare a creanţelor fiscale aflată în derulare.


 

    (4) Buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul.

 

    CAPITOLUL III

    Aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale

 

    ART. 13

    Interpretarea legii

    (1) Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este

exprimată în lege.

    (2) În cazul în care voinţa legiuitorului nu reiese clar din textul legii, la stabilirea voinţei

legiuitorului se ţine seama de scopul emiterii actului normativ astfel cum acesta reiese din

documentele publice ce însoţesc actul normativ în procesul de elaborare, dezbatere şi aprobare.

    (3) Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce

rezultă din ansamblul legii.

    (4) Prevederile legislaţiei fiscale susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul în

care corespund cel mai bine obiectului şi scopului legii.

    (5) Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în

acela în care nu ar putea produce niciunul.

    (6) Dacă după aplicarea regulilor de interpretare prevăzute la alin. (1) - (5), prevederile legislaţiei

fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului.

    ART. 14

    Prevalenţa conţinutului economic al situaţiilor relevante din punct de vedere fiscal

    (1) Veniturile, alte beneficii şi elemente patrimoniale sunt supuse legislaţiei fiscale indiferent

dacă sunt obţinute din acte sau fapte ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.

    (2) Situaţiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal în

concordanţă cu realitatea lor economică, determinată în baza probelor administrate în condiţiile

prezentului cod. Atunci când există diferenţe între fondul sau natura economică a unei operaţiuni

sau tranzacţii şi forma sa juridică, organul fiscal apreciază aceste operaţiuni sau tranzacţii, cu

respectarea fondului economic al acestora.

    (3) Organul fiscal stabileşte tratamentul fiscal al unei operaţiuni având în vedere doar prevederile

legislaţiei fiscale, tratamentul fiscal nefiind influenţat de faptul că operaţiunea respectivă

îndeplineşte sau nu cerinţele altor prevederi legale.

    ART. 15

    Eludarea legislaţiei fiscale


 

    (1) În cazul în care, eludându-se scopul legislaţiei fiscale, obligaţia fiscală nu a fost stabilită ori nu

a fost raportată la baza de impozitare reală, obligaţia datorată şi, respectiv, creanţa fiscală

corelativă sunt cele legal determinate.

    (2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 21.

 

    TITLUL II

    Raportul juridic fiscal

 

    CAPITOLUL I

    Dispoziţii privind raportul juridic fiscal

 

    ART. 16

    Conţinutul raportului juridic fiscal

    (1) Raportul juridic fiscal cuprinde raportul de drept material fiscal şi raportul de drept

procedural fiscal.

    (2) Raportul de drept material fiscal cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care apar în

legătură cu creanţele fiscale.

    (3) Raportul de drept procedural fiscal cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care apar în

legătură cu administrarea creanţelor fiscale.

    ART. 17

    Subiectele raportului juridic fiscal

    (1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale sau, după

caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul/plătitorul, precum şi alte

persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.

    (2) Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin A.N.A.F. şi unităţile subordonate

acesteia, cu excepţia cazului când legea stabileşte o altă autoritate în acest sens.

    (3) Unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale

municipiilor, sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de

compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile

respective.

    ART. 18

    Împuterniciţii

    (1) În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul/plătitorul poate fi reprezentat printr-un


 

împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de

lege, după caz. Desemnarea unui împuternicit nu îl împiedică pe contribuabil/plătitor să îşi

îndeplinească personal obligaţiile prevăzute de legislaţia fiscală, chiar dacă nu a procedat la

revocarea împuternicirii potrivit alin. (2).

    (2) Împuternicitul este obligat să depună la organul fiscal actul de împuternicire, în original sau în

copie legalizată. Revocarea împuternicirii operează faţă de organul fiscal de la data depunerii

actului de revocare, în original sau în copie legalizată.

    (3) În cazul reprezentării contribuabilului/plătitorului în relaţia cu organul fiscal prin avocat,

forma şi conţinutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispoziţiile legale privind organizarea şi

exercitarea profesiei de avocat.

    (4) Contribuabilul/Plătitorul fără domiciliu fiscal în România, care are obligaţia de a depune

declaraţii la organul fiscal, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România,

care să îndeplinească, în numele şi din patrimoniul contribuabilului/plătitorului, obligaţiile acestuia

din urmă faţă de organul fiscal.

    (5) Dispoziţiile alin. (4) nu se aplică:

    a) contribuabilului/plătitorului care are rezidenţa într-un stat membru al Uniunii Europene,

respectiv al Spaţiului Economic European;

    b) contribuabilului/plătitorului care are rezidenţa într-un stat care este parte a unui instrument

juridic internaţional semnat de România şi care cuprinde prevederi privind cooperarea

administrativă în domeniul fiscal şi recuperarea creanţelor fiscale.

    (6) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi reprezentanţilor fiscali desemnaţi potrivit

Codului fiscal, dacă legea nu prevede altfel.

    ART. 19

    Numirea curatorului fiscal

    (1) Dacă nu există un împuternicit potrivit art. 18 alin. (1) - (4) organul fiscal, în condiţiile legii,

solicită instanţei judecătoreşti competente numirea unui curator fiscal pentru:

    a) contribuabilul/plătitorul fără domiciliu fiscal în România, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de

desemnare a unui împuternicit potrivit art. 18 alin. (4);

    b) contribuabilul/plătitorul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza

bolii, unei infirmităţi, bătrâneţii sau unui handicap de orice fel, şi din cauza arestului preventiv sau

a încarcerării în penitenciar, nu poate să îşi exercite şi să îşi îndeplinească personal drepturile şi

obligaţiile ce îi revin potrivit legii.

    (2) Pentru activitatea sa, curatorul fiscal este remunerat potrivit hotărârii judecătoreşti, toate

cheltuielile legate de această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.

    ART. 20


 

    Obligaţiile reprezentanţilor legali

    (1) Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi reprezentanţii desemnaţi ai

asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile ce revin potrivit

legislaţiei fiscale persoanelor sau entităţilor reprezentate. Aceşti reprezentanţi îndeplinesc

obligaţiile fiscale de plată ale persoanelor sau entităţilor reprezentate din acele mijloace pe care le

administrează.

    (2) În cazul în care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu

sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.

 

    CAPITOLUL II

    Dispoziţii generale privind raportul sarcinii fiscale

 

    ART. 21

    Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale

    (1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în

momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impozitare care le generează sau în

momentul la care contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit, potrivit legii, să ceară restituirea.

(2) Potrivit alin. (1), se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală

datorată sau dreptul contribuabilului/plătitorului de a solicita restituirea.

    ART. 22

    Stingerea creanţelor fiscale

    Creanţele fiscale se sting prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie,

dare în plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege.

    ART. 23

    Preluarea obligaţiei fiscale

    (1) În cazul în care obligaţia fiscală nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condiţiile

legii, următoarele persoane:

    a) moştenitorul care a acceptat succesiunea debitorului, în condiţiile dreptului comun;

    b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori

transformării, după caz;

    c) alte persoane, în condiţiile legii.

    (2) Debitorii care preiau obligaţia fiscală potrivit alin. (1) lit. a) şi b) se substituie vechiului

debitor, în condiţiile legilor care reglementează încetarea existenţei persoanelor în cauză.


 

    ART. 24

    Garantarea obligaţiei fiscale

    (1) Pentru obligaţiile fiscale ale debitorului răspunde ca debitor garant, cu renunţarea la

beneficiul discuţiunii şi diviziunii:

    a) persoana care îşi asumă obligaţia de plată printr-un angajament de plată sau printr-un alt act

încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată, în limita

sumei garantate şi a sumei realizate din valorificarea garanţiei;

    b) persoana juridică pentru obligaţiile fiscale datorate, potrivit legii, de sediile secundare ale

acesteia.

    (2) Organul fiscal este îndreptăţit să solicite stingerea obligaţiei fiscale de către debitorul garant.

    (3) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă astfel:

    a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal

central;

    b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului

finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local.

    ART. 25

    Răspunderea solidară

    (1) Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane:

    a) asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale,

pentru obligaţiile fiscale datorate de acestea, în condiţiile prevăzute la art. 20, alături de

reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea

obligaţiilor fiscale la scadenţă;

    b) terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 236 alin. (9), (11), (13), (14) şi (18), în limita sumelor

sustrase indisponibilizării;

    c) reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credinţă, declară băncii, potrivit art. 236

alin. (14) lit. a), că nu deţine alte disponibilităţi băneşti.

    (2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului

cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

    a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au

dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;

    b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea

persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a

activelor debitorului;

    c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit


 

obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru

obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de

insolvabilitate;

    d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea

şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;

    e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau

rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite

debitorului.

    (3) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului

cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub

control comun cu debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

    a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active de la debitor, iar valoarea

contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor

dobânditorului;

    b) are sau a avut raporturi contractuale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi,

care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporţie de cel puţin jumătate din

totalul valoric al tranzacţiilor;

    c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre

angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

    (4) În înţelesul alin. (3), termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

    a) control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaţilor unei societăţi ori

a unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de administraţie al unei societăţi ori consiliul director al

unei asociaţii sau fundaţii;

    b) control indirect - activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe

persoane.

    (5) Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale principale

şi accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii

solidare.

    ART. 26

    Dispoziţii speciale privind stabilirea răspunderii

    (1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 25 se stabileşte prin decizie emisă de organul

fiscal competent pentru fiecare persoană fizică sau juridică în parte. Decizia este act administrativ

fiscal potrivit prezentului cod.

    (2) Înaintea emiterii deciziei prevăzute la alin. (1), organul fiscal efectuează audierea persoanei

potrivit art. 9. Persoana are dreptul să îşi prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile

lucrătoare de la data audierii.


 

    (3) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (4) este nulă decizia de atragere a răspunderii

solidare emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea. Dispoziţiile art. 9 alin. (3)

rămân aplicabile.

    (4) Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi

următoarele:

    a) datele de identificare a persoanei răspunzătoare;

    b) datele de identificare a debitorului principal;

    c) cuantumul şi natura sumelor datorate;

    d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;

    e) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal

motivată în drept şi în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.

    (5) Răspunderea se stabileşte atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile

acesteia.

    (6) În scopul aplicării măsurilor de executare silită decizia prevăzută la alin. (1) devine titlu

executoriu la data împlinirii termenului de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).

    (7) Stingerea creanţelor fiscale prin oricare modalitate prevăzută de prezentul cod liberează faţă

de creditor pe debitor sau, după caz, pe celelalte persoane răspunzătoare solidar.

    (8) Ori de câte ori Codul fiscal sau alte acte normative care reglementează creanţe fiscale prevăd

răspunderea solidară a două sau mai multor persoane pentru aceeaşi creanţă fiscală, titlul de

creanţă fiscală se emite pe numele fiecărei persoane cu menţionarea şi a celorlalte persoane care

răspund solidar pentru creanţa respectivă.

    (9) Procedura de atragere a răspunderii solidare se aprobă astfel:

    a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal

central;

    b) prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului

finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale locale.

    ART. 27

    Drepturile şi obligaţiile succesorilor

    (1) Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în

condiţiile dreptului comun, dispoziţiile art. 23 rămânând aplicabile.

    (2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de plată a sumelor ce reprezintă

amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoană fizică.

    ART. 28

    Dispoziţii privind cesiunea creanţelor fiscale ale contribuabilului/plătitorului


 

    (1) Creanţele fiscale privind drepturi de rambursare sau de restituire ale

contribuabilului/plătitorului pot fi cesionate numai după stabilirea lor prin decizie de restituire.

    (2) Cesiunea produce efecte faţă de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a

fost notificată.

    (3) Desfiinţarea cesiunii sau constatarea nulităţii acesteia ulterior stingerii obligaţiei fiscale nu

este opozabilă organului fiscal.

 

    TITLUL III

    Dispoziţii procedurale generale

 

    CAPITOLUL I

    Competenţa organului fiscal central

 

    ART. 29

    Competenţa generală a organului fiscal central

    (1) Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de

stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor

pentru şomaj se realizează prin organul fiscal central, cu excepţia cazului când prin lege se prevede

altfel.

    (2) Organul fiscal central realizează activităţi de administrare şi pentru alte creanţe datorate

bugetului general consolidat decât cele prevăzute la alin. (1), potrivit competenţelor stabilite prin

lege.

    (3) În cazul impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale, prin hotărâre a Guvernului se poate

atribui altă competenţă specială de administrare.

    (4) Organul fiscal central realizează activităţile de asistenţă şi îndrumare a

contribuabilului/plătitorului pe baza coordonării metodologice a Ministerului Finanţelor Publice.

Procedura de coordonare metodologică se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.

    (5) Organul fiscal central, prin A.N.A.F., este competent şi pentru colectarea creanţelor bugetare

stabilite în titluri executorii, cuvenite bugetului de stat, indiferent de natura acestora, care au fost

transmise acestuia în vederea recuperării, potrivit legii.

    ART. 30

    Competenţa materială şi teritorială a organului fiscal central

    (1) Pentru administrarea creanţelor fiscale şi a altor creanţe datorate bugetelor prevăzute la art.

29 alin. (1) şi (2), competenţa revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit prin


 

ordin al preşedintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al

contribuabilului/plătitorului.

    (2) În cazul contribuabilului/plătitorului nerezident care desfăşoară activităţi pe teritoriul

României prin unul sau mai multe sedii permanente, competenţa revine organului fiscal central pe

a cărui rază teritorială se află situat sediul permanent desemnat potrivit Codului fiscal.

    (3) În scopul administrării de către organul fiscal central a obligaţiilor fiscale datorate de

contribuabilii mari şi mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, prin ordin al preşedintelui

A.N.A.F. se poate stabili competenţa de administrare în sarcina altor organe fiscale decât cele

prevăzute la alin. (1), precum şi criteriile de selecţie şi listele contribuabililor care dobândesc

calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.

    (4) Organul fiscal central competent notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu

privire la calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.

    (5) În scopul administrării de către organul fiscal central a obligaţiilor fiscale datorate de un grup

fiscal constituit potrivit prevederilor Codului fiscal, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se poate

stabili competenţa de administrare în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1).

Organul fiscal central desemnat este competent să administreze obligaţiile fiscale datorate de toţi

membrii grupului.

    ART. 31

    Domiciliul fiscal în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central

    (1) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin domiciliu fiscal se

înţelege:

    a) pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc

efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;

    b) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau

exercită profesii libere, sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală;

    c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi

conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;

    d) pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se

desfăşoară efectiv activitatea principală.

    (2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe care

o persoană o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de

până la 30 de zile nefiind luate în considerare. Dacă şederea are un scop exclusiv de vizită,

concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare şi nu depăşeşte perioada unui an,

nu se consideră adresa unde locuiesc efectiv.

    (3) În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. c) şi d), domiciliul

fiscal este locul în care se află majoritatea activelor.


 

    ART. 32

    Înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal

    (1) Domiciliul fiscal definit potrivit art. 31 se înregistrează/modifică la/de organul fiscal central în

toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea de către

contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, însoţită de acte

doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.

    (2) Cererea se depune la organul fiscal central în a cărui rază teritorială urmează a se stabili

domiciliul fiscal. Cererea se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii

acesteia, prin emiterea deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal care se comunică

contribuabilului/plătitorului.

    (3) Organul fiscal prevăzut la alin. (2) emite din oficiu decizia de înregistrare/modificare a

domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul

social, iar contribuabilul/plătitorul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal.

    (4) Data înregistrării/modificării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de

înregistrare/modificare a domiciliului fiscal.

    ART. 33

    Competenţa în cazul sediilor secundare

    (1) În cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, competenţa pentru administrarea

impozitului pe venitul din salarii datorat de acestea revine organului fiscal competent pentru

administrarea obligaţiilor datorate de contribuabilul/plătitorul care le-a înfiinţat.

    (2) Competenţa pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare ca plătitoare de salarii şi venituri

asimilate salariilor, potrivit legii, revine organului fiscal central în a cărui rază teritorială se află

situate acestea.

    ART. 34

    Competenţa privind impozitul şi contribuţiile aferente veniturilor din activităţi agricole

    (1) Prin excepţie de la prevederile art. 30 şi 38, impozitul şi contribuţiile sociale aferente

veniturilor din activităţi agricole, datorate de persoanele fizice, potrivit legii, se pot achita în

numerar şi la organul fiscal local din localitatea în care îşi are domiciliul fiscal contribuabilul unde

nu există o unitate teritorială a A.N.A.F., dacă între autoritatea administraţiei publice locale şi

A.N.A.F. s-a încheiat un protocol în acest scop. Data plăţii este data prevăzută la art. 163 alin. (11)

lit. a), inclusiv pentru sumele achitate eronat de către contribuabil pe alte tipuri de obligaţii sau

stinse eronat de către organul fiscal în realizarea procedurii prevăzute la alin. (4).

    (2) Sumele încasate potrivit alin. (1) se depun de către organul fiscal local în cont distinct de

disponibil, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la încasare, împreună cu situaţia privind

sumele încasate, care va cuprinde cel puţin următoarele informaţii: numărul şi data documentului

prin care s-a efectuat încasarea în numerar, CUI/CNP contribuabil, denumirea contribuabilului,


 

tipul obligaţiei achitate, suma achitată.

    (3) Sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se virează de unităţile Trezoreriei Statului în

conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului Fondului naţional unic

de asigurări sociale de sănătate, în termen de două zile lucrătoare de la depunere, potrivit

procedurii prevăzute la alin. (4).

    (4) Procedura de încasare şi de virare la bugetul de stat şi la bugetul Fondului naţional unic de

asigurări sociale de sănătate a sumelor încasate potrivit alin. (1), precum şi modul de colaborare şi

de realizare a schimbului de informaţii dintre organele fiscale centrale şi organele fiscale locale se

aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi

administraţiei publice.

    ART. 35

    Competenţa în cazul contribuabilului nerezident

    În cazul contribuabilului nerezident care nu are pe teritoriul României un sediu permanent,

competenţa revine organului fiscal central stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

    ART. 36

    Schimbarea competenţei

    (1) În cazul în care se schimbă domiciliul fiscal, potrivit legii, competenţa teritorială trece la noul

organ fiscal central de la data schimbării domiciliului fiscal.

    (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi contribuabililor mari şi mijlocii, definiţi

potrivit legii, în cazul în care se modifică această calitate.

    (3) În situaţia în care se află în curs de derulare o procedură de administrare, cu excepţia

procedurii de executare silită, organul fiscal central care a început procedura este competent să o

finalizeze.

 

    CAPITOLUL II

    Competenţa organului fiscal local

 

    ART. 37

    Competenţa generală a organului fiscal local

    Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local, inclusiv a impozitului pe profit care se

face venit la bugetul local, potrivit Codului fiscal, se realizează prin organul fiscal local, cu excepţia

cazului când prin lege se prevede altfel.

    ART. 38

    Competenţa teritorială a organului fiscal local


 

    (1) Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local al unei unităţi/subdiviziuni

administrativ-teritoriale se realizează prin organul fiscal local al respectivei unităţi/subdiviziuni

administrativ-teritoriale, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.

    (2) În scopul administrării de către organul fiscal local a obligaţiilor fiscale datorate de

contribuabilii mari şi mijlocii, prin hotărâre a autorităţii deliberative se pot stabili criteriile în

funcţie de care se stabilesc contribuabilii mari sau, după caz, contribuabilii mijlocii, precum şi

listele cu respectivii contribuabili.

    (3) Organul fiscal local notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu privire la

calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.

    ART. 39

    Domiciliul fiscal în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local

    (1) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin domiciliu fiscal se înţelege

domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.

    (2) În situaţia în care contribuabilul/plătitorul are înregistrat un domiciliu fiscal potrivit art. 32, în

scopul comunicării actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local se utilizează acest

domiciliu fiscal.

 

    CAPITOLUL III

    Alte dispoziţii privind competenţa

 

    ART. 40

    Competenţa specială

    (1) În situaţia în care contribuabilul/plătitorul nu are un domiciliu fiscal cunoscut sau nu are

domiciliu fiscal în România, competenţa teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face

constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.

    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi pentru luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun în

cazurile de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impozitare reale, precum şi în caz de

executare silită.

    (3) În cazul contribuabilului/plătitorului cu domiciliul fiscal în România care aplică regimul special

pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune reglementat de

Codul fiscal, competenţa de administrare a taxei pe valoarea adăugată aferentă serviciilor supuse

acestui regim revine organului fiscal central stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

    ART. 41

    Conflictul de competenţă


 

    (1) Există conflict de competenţă când două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă

competente sau necompetente.

    (2) Prin conflict de competenţă în sensul prezentului articol se înţelege conflictul apărut în

legătură cu modul de aplicare a regulilor de competenţă privind administrarea creanţelor fiscale

prevăzute de prezentul cod şi/sau, după caz, de Codul fiscal sau alte legi care reglementează

creanţele fiscale în legătură cu care a apărut conflictul.

    (3) În cazul în care apare un conflict de competenţă, organul fiscal care s-a învestit primul sau

care s-a declarat ultimul necompetent continuă procedura de administrare în derulare şi solicită

organului competent să hotărască asupra conflictului.

    (4) Organul competent să soluţioneze conflictul de competenţă hotărăşte de îndată asupra

conflictului, iar soluţia adoptată se comunică organelor fiscale aflate în conflict, pentru a fi dusă la

îndeplinire, cu informarea, după caz, a persoanelor interesate.

    (5) În situaţia în care există conflict de competenţă între organul fiscal central şi o instituţie

publică ce administrează creanţe fiscale, conflictul de competenţă se soluţionează de către Comisia

fiscală centrală.

    ART. 42

    Conflictul de competenţă în cazul organelor fiscale centrale

    În cazul în care există conflict de competenţă între două sau mai multe organe fiscale centrale,

conflictul se soluţionează de către organul ierarhic superior comun. În cazul în care în conflictul de

competenţă este implicată o structură de la nivelul central al A.N.A.F., conflictul se soluţionează de

preşedintele A.N.A.F..

    ART. 43

    Conflictul de competenţă în cazul organelor fiscale locale

    (1) În cazul în care există un conflict de competenţă între organele fiscale locale sau între organul

fiscal central şi un organ fiscal local, conflictul de competenţă ivit se poate soluţiona amiabil, sub

coordonarea reprezentanţilor desemnaţi în acest scop de Ministerul Finanţelor Publice şi

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În cazul în care conflictul de competenţă

nu se poate soluţiona pe cale amiabilă, conflictul se soluţionează de către Comisia fiscală centrală.

În această situaţie, Comisia se completează cu 2 reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale

şi Administraţiei Publice, precum şi cu câte un reprezentant al fiecărei structuri asociative a

autorităţilor administraţiei publice locale.

    (2) În cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale locale, conflictul de competenţă în

sensul prezentului articol nu vizează conflictul apărut în legătură cu modul de delimitare a

teritoriului între unităţile administrativ-teritoriale şi/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale

municipiilor.

    (3) În cazul în care se iveşte un conflict cu privire la delimitarea teritorială între două sau mai


 

multe unităţi administrativ-teritoriale şi/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor,

cu privire la aceeaşi materie impozabilă, până la clarificarea conflictului, contribuabilul datorează

impozitele şi taxele locale aferente materiei impozabile, la bugetul local al unităţii administrativ-

teritoriale sau subdiviziunii administrativ-teritoriale în a cărei evidenţă era înscrisă materia

impozabilă până la apariţia conflictului. Celelalte organe fiscale locale nu au dreptul să perceapă

impozite şi taxe locale până la soluţionarea conflictului. Impozitele şi taxele locale plătite de

contribuabil rămân venit al bugetului local la care au fost plătite chiar dacă după soluţionarea

conflictului dreptul de impunere aparţine altui organ fiscal local. În acest caz, dreptul de impunere

revine noului organ fiscal local competent, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în

care s-a soluţionat conflictul.

    (4) Dispoziţiile alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru amenzile de orice fel care

se fac venit la bugetul local.

    ART. 44

    Conflictul de interese

    Persoana din cadrul organului fiscal implicată într-o procedură de administrare se află în conflict

de interese, dacă:

    a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil/plătitor, este soţ/soţie al/a

contribuabilului/plătitorului, este rudă sau afin până la gradul al treilea inclusiv a/al

contribuabilului/plătitorului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului/plătitorului;

    b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj,

direct sau indirect;

    c) există un conflict de orice natură între el, soţul/soţia, rudele sale sau afinii până la gradul al

treilea inclusiv şi una dintre părţi sau soţul/soţia, rudele părţii sau afinii până la gradul al treilea

inclusiv;

    d) în alte cazuri prevăzute de lege.

    ART. 45

    Abţinerea şi recuzarea

    (1) Persoana care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 44 este obligată, de

îndată ce a luat la cunoştinţă de existenţa situaţiei, să înştiinţeze conducătorul ierarhic şi să se

abţină de la efectuarea oricărui act privind procedura de administrare în derulare.

    (2) Abţinerea se propune de persoană şi se decide de îndată de conducătorul ierarhic.

    (3) Contribuabilul/plătitorul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea persoanei

aflate în conflict de interese. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de administrare în

derulare.

    (4) Recuzarea persoanei se decide de îndată de conducătorul organului fiscal din care face parte

persoana recuzată sau de organul fiscal ierarhic superior dacă persoana recuzată este chiar


 

conducătorul organului fiscal. În cazul persoanelor din cadrul structurii centrale a A.N.A.F.,

recuzarea se decide de către preşedintele acestei instituţii.

    (5) Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanţa judecătorească

competentă.

 

    CAPITOLUL IV

    Actele emise de organele fiscale

 

    ART. 46

    Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal

    (1) Actul administrativ fiscal se emite în scris, pe suport hârtie sau în formă electronică.

    (2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:

    a) denumirea organului fiscal emitent;

    b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;

    c) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului şi, dacă este cazul, datele de identificare a

persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;

    d) obiectul actului administrativ fiscal;

    e) motivele de fapt;

    f) temeiul de drept;

    g) numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

    h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila

organului fiscal emitent;

    i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se

depune contestaţia;

    j) menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului.

    (3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinde elementele prevăzute la alin. (2),

cu excepţia elementelor prevăzute la lit. h).

    (4) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal central se semnează cu

semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanţelor Publice, bazată pe un certificat calificat.

    (5) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal local se semnează cu

semnătura electronică extinsă a autorităţii administraţiei publice locale din care face parte organul

fiscal local emitent, bazată pe un certificat calificat.


 

    (6) Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) şi tipărit prin intermediul unui centru de

imprimare masivă este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale

organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale

aplicabile în materie.

    (7) Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care

se emit, în condiţiile alin. (6), de către organul fiscal central.

    (8) Prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului

finanţelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care pot fi emise în

condiţiile alin. (6) de către organele fiscale locale. În cazul în care organul fiscal local are în dotare

sau are acces la un centru de imprimare masivă consiliile locale stabilesc, prin hotărâre, dacă

organul fiscal local din cadrul autorităţii administraţiei publice locale respective poate emite acte

administrative fiscale în condiţiile alin. (6).

    (9) Actul administrativ fiscal se consideră emis şi înregistrat la organul fiscal astfel:

    a) la data semnării acestuia de către persoana împuternicită din cadrul organului fiscal, în cazul

actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie;

    b) la data generării actului, în cazul actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie şi tipărit prin

intermediul unui centru de imprimare masivă;

    c) la data aplicării semnăturii electronice extinse, în cazul actului administrativ fiscal emis în

formă electronică.

    ART. 47

    Comunicarea actului administrativ fiscal

    (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este

destinat. În situaţia contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a

desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în

condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

    (2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori

împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a

actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

    (3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de

transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate

de emitere şi de comunicare.

    (4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se

realizează prin publicitate.

    (5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea unui anunţ în care se menţionează

că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum urmează:

    a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afişarea anunţului,


 

concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a A.N.A.F.;

    b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afişarea anunţului,

concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei

publice locale respective.

    (6) Anunţul prevăzut la alin. (5) se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării

acestuia şi conţine următoarele elemente:

    a) numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului/plătitorului;

    b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului;

    c) denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal.

    (7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră

comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

    (8) În cazul actelor administrative fiscale emise de către organul fiscal central, mijloacele

electronice de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale

prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se

realizează se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu avizul ministrului pentru

societatea informaţională.

    (9) În cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local, mijloacele electronice de

transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale prin mijloace

electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă

prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului

finanţelor publice, cu avizul ministrului pentru societatea informaţională. Pentru organul fiscal

local, consiliul local stabileşte, prin hotărâre, în funcţie de capacitatea tehnică disponibilă,

mijloacele electronice de transmitere la distanţă ce urmează a fi utilizate de către respectivul organ

fiscal local.

    (10) În termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data emiterii actului administrativ fiscal,

organul fiscal trebuie să iniţieze acţiunile pentru comunicarea actului.

    ART. 48

    Opozabilitatea actului administrativ fiscal

    (1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat

contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat,

potrivit legii.

    (2) Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil

contribuabilului/plătitorului şi nu produce niciun efect juridic.

    ART. 49

    Nulitatea actului administrativ fiscal


 

    (1) Actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situaţii:

    a) este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competenţa;

    b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele şi calitatea

persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea

contribuabilului/plătitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei

împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 40 alin. (3), precum şi organul fiscal

emitent;

    c) este afectat de o gravă şi evidentă eroare. Actul administrativ fiscal este afectat de o gravă şi

evidentă eroare atunci când cauzele care au stat la baza emiterii acestuia sunt atât de viciate încât,

dacă acestea ar fi fost înlăturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi determinat

neemiterea sa.

    (2) Nulitatea se poate constata de organul fiscal competent sau de organul de soluţionare a

contestaţiei, la cerere sau din oficiu. În situaţia în care nulitatea se constată de organul fiscal

competent, acesta emite o decizie ce se comunică contribuabilului/plătitorului.

    (3) Actele administrative fiscale prin care sunt încălcate alte prevederi legale decât cele

prevăzute la alin. (1) sunt anulabile. Prevederile art. 50 sunt aplicabile în mod corespunzător.

    ART. 50

    Anularea, desfiinţarea sau modificarea actului administrativ fiscal

    (1) Actul administrativ fiscal poate fi anulat, desfiinţat sau modificat de către organul fiscal

competent în condiţiile prezentului cod.

    (2) Anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu definitiv, potrivit legii, a actelor

administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea

sau modificarea, totală sau parţială, atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit

creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale individualizate în actele

administrative fiscale anulate, desfiinţate ori modificate, t şi a actelor administrative fiscale

subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate, desfiinţate sau modificate, chiar

dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele

administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau

judiciare ori nu au fost contestate. În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea

contribuabilului/plătitorului, emite un nou act administrativ fiscal, prin care desfiinţează sau

modifică în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale

accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente.

    ART. 51

    Efectele anulării actului administrativ fiscal

    (1) Ori de câte ori se anulează un act administrativ fiscal, organul fiscal competent emite un alt

act administrativ fiscal, dacă acest lucru este posibil în condiţiile legii.


 

    (2) Emiterea unui alt act administrativ fiscal nu mai este posibilă în situaţii cum sunt:

    a) s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut de lege;

    b) viciile care au condus la anularea actului administrativ fiscal privesc fondul actului.

    ART. 52

    Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans

    (1) Soluţia fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de organul fiscal central în

vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului/plătitorului referitoare la reglementarea unor

situaţii fiscale de fapt viitoare. Situaţia fiscală de fapt viitoare se apreciază în funcţie de data

depunerii cererii.

    (2) Acordul de preţ în avans este actul administrativ emis de organul fiscal central în vederea

soluţionării unei cereri a contribuabilului/plătitorului, referitoare la stabilirea condiţiilor şi

modalităţilor în care urmează să fie determinate, pe parcursul unei perioade fixe, preţurile de

transfer, în cazul tranzacţiilor efectuate cu persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Codul fiscal.

Tranzacţiile viitoare care fac obiectul acordului de preţ în avans se apreciază în funcţie de data

depunerii cererii. Contribuabilul/plătitorul va putea solicita un acord de preţ în avans şi pentru

determinarea rezultatului fiscal atribuibil unui sediu permanent.

    (3) Anterior depunerii cererii de emitere a unei soluţii fiscale individuale anticipate sau de

emitere/modificare a unui acord de preţ în avans, contribuabilul/plătitorul poate solicita în scris

organului fiscal competent o discuţie preliminară în vederea stabilirii existenţei stării de fapt

viitoare pentru emiterea unei soluţii fiscale, respectiv pentru încheierea unui acord sau, după caz,

a condiţiilor pentru modificarea acordului.

    (4) Cererea pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de preţ în

avans trebuie să fie însoţită de documente relevante pentru emitere, precum şi de dovada plăţii

taxei de emitere.

    (5) Prin cerere contribuabilul/plătitorul propune conţinutul soluţiei fiscale individuale anticipate

sau al acordului de preţ în avans, după caz.

    (6) În scopul soluţionării cererii, organul fiscal competent poate solicita

contribuabilului/plătitorului clarificări cu privire la cerere şi/sau documentele depuse.

    (7) Înainte de emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate sau acordului de preţ în avans, după

caz, organul fiscal competent prezintă contribuabilului/plătitorului proiectul actului administrativ în

cauză, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1),

cu excepţia cazului în care contribuabilul/plătitorul renunţă la acest drept şi notifică acest fapt

organului fiscal.

    (8) Contribuabilul/Plătitorul poate prezenta clarificările prevăzute la alin. (6) sau poate exprima

punctul de vedere prevăzut la alin. (7) în termen de 60 de zile lucrătoare de la data solicitării

clarificărilor necesare ori de la data comunicării proiectului soluţiei fiscale individuale anticipate


 

sau acordului de preţ în avans.

    (9) În soluţionarea cererii contribuabilului/plătitorului se emite soluţia fiscală individuală

anticipată sau acordul de preţ în avans. În situaţia în care contribuabilul/plătitorul nu este de acord

cu soluţia fiscală individuală anticipată sau cu acordul de preţ în avans emis, acesta transmite, în

termen de 30 zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent. Soluţia fiscală individuală

anticipată sau acordul de preţ în avans pentru care contribuabilul/plătitorul a transmis o notificare

nu produce niciun efect juridic.

    (10) Soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans se comunică

contribuabilului/plătitorului căruia îi sunt destinate, precum şi organului fiscal competent pentru

administrarea creanţelor fiscale datorate de contribuabilul/plătitorul solicitant.

    (11) Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans sunt opozabile şi obligatorii

faţă de organul fiscal, numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate de

contribuabil/plătitor.

    (12) Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a unui acord de preţ în avans este de 12

luni în cazul unui acord unilateral, respectiv de 18 luni în cazul unui acord bilateral sau multilateral,

după caz. Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate

este de până la 3 luni. Dispoziţiile art. 77 sunt aplicabile în mod corespunzător.

    (13) Contribuabilul/Plătitorul, titular al unui acord de preţ în avans, are obligaţia de a depune

anual, la organul fiscal emitent al acordului, un raport privind modul de realizare a termenilor şi

condiţiilor acordului în anul de raportare. Raportul se depune până la termenul prevăzut de lege

pentru depunerea situaţiilor financiare anuale, respectiv a raportărilor contabile anuale.

    (14) În perioada de valabilitate, acordul de preţ în avans poate fi modificat prin prelungirea

valabilităţii, extindere sau, după caz, revizuire la solicitarea titularului acordului, prin depunerea

unei cereri în acest sens. Prelungirea valabilităţii acordului de preţ în avans poate avea loc atunci

când contribuabilul/plătitorul solicită aceasta în situaţia existenţei aceloraşi termeni şi condiţii.

Extinderea poate avea loc în situaţia în care contribuabilul/plătitorul solicită includerea în acordul

de preţ în avans încheiat a altor tranzacţii cu persoane afiliate. Revizuirea poate avea loc în situaţia

în care intervin circumstanţe şi elemente de fapt ce nu au fost previzionate sau au fost inexact

previzionate la momentul emiterii acordului de preţ în avans şi care pot influenţa termenii şi

condiţiile acordului. Cererea de modificare poate fi depusă cu cel puţin 30 de zile înainte de

împlinirea termenului de valabilitate, sub sancţiunea decăderii. În cazul în care cererea de

modificare se aprobă după împlinirea termenului de valabilitate a acordului de preţ în avans,

aceasta produce efecte şi pentru trecut, respectiv pentru perioada cuprinsă între momentul

împlinirii termenului de valabilitate şi data comunicării deciziei de aprobare a modificării.

    (15) Acordul de preţ în avans poate fi emis unilateral, bilateral sau multilateral. Acordul de preţ

în avans unilateral este emis de organul fiscal competent din România. Acordul de preţ în avans

bilateral sau multilateral este emis în comun de către organul fiscal competent din România şi

autorităţile fiscale competente din statele în a căror jurisdicţie se află persoanele afiliate


 

contribuabilului/plătitorului solicitant. Acordul de preţ în avans bilateral/multilateral poate fi emis

numai pentru tranzacţii cu contribuabili/plătitori care provin din ţări cu care România are încheiate

convenţii pentru evitarea dublei impuneri. În acest caz, sunt aplicabile prevederile referitoare la

"Procedura amiabilă" prevăzute în convenţiile pentru evitarea dublei impuneri.

    (16) Emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate se supune unei taxe de emitere după cum

urmează

    a) de 5.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României pentru ziua efectuării plăţii,

pentru contribuabilii mari;

    b) de 3.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României pentru ziua efectuării plăţii,

pentru celelalte categorii de contribuabili/plătitori.

    (17) Emiterea unui acord de preţ în avans se supune unei taxe de emitere/modificare, după cum

urmează:

    a) de 20.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României în ziua efectuării plăţii,

pentru contribuabilii mari. În cazul modificării acordului taxa este de 15.000 euro, la cursul

comunicat de Banca Naţională a României în ziua efectuării plăţii;

    b) de 10.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României în ziua efectuării plăţii,

pentru celelalte categorii de contribuabili/plătitori. În cazul în care valoarea consolidată a

tranzacţiilor incluse în acord depăşeşte echivalentul a 4.000.000 euro, la cursul comunicat de

Banca Naţională a României la data de 31 decembrie a anului fiscal pentru care se depune raportul

privind modul de realizare a termenilor şi condiţiilor acordului, sau contribuabilul/plătitorul este

încadrat în categoria "mari contribuabili" în perioada de valabilitate a acordului, taxa de emitere

este cea prevăzută la lit. a). În cazul modificării acordului, taxa este de 6.000 euro, la cursul

comunicat de Banca Naţională a României în ziua efectuării plăţii. În cazul în care valoarea

consolidată a tranzacţiilor incluse în acord depăşeşte echivalentul a 4.000.000 euro, la cursul

comunicat de Banca Naţională a României la data de 31 decembrie a anului fiscal pentru care se

depune raportul privind modul de realizare a termenilor şi condiţiilor acordului, sau

contribuabilul/plătitorul este încadrat în categoria "mari contribuabili" în perioada de valabilitate a

acordului, taxa de modificare este cea prevăzută la lit. a).

    (18) Eventualele diferenţe de taxă datorate potrivit alin. (17) se achită la data depunerii

raportului privind modul de realizare a termenilor şi condiţiilor acordului în care se constată

depăşirea plafonului sau încadrarea la categoria "mari contribuabili".

    (19) Contribuabilul/Plătitorul solicitant are dreptul la restituirea taxei achitate în cazul în care

organul fiscal competent respinge emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate, respectiv

emiterea/modificarea acordului de preţ în avans.

    (20) Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans nu mai sunt valabile dacă

prevederile legale de drept material fiscal în baza cărora a fost luată decizia se modifică.

    (21) Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans, precum şi respingerea


 

cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate şi acordului de preţ în avans se aprobă

prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

    (22) Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se stabileşte procedura privind emiterea soluţiei fiscale

individuale anticipate sau a acordului de preţ în avans, precum şi conţinutul cererii pentru

emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de preţ în avans şi a cererii de

modificare, extindere sau revizuire a acordului de preţ în avans.

    ART. 53

    Îndreptarea erorilor materiale din actul administrativ fiscal

    (1) Organul fiscal poate îndrepta oricând erorile materiale din cuprinsul actului administrativ

fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului.

    (2) Prin erori materiale, în sensul prezentului articol, se înţelege orice greşeli de redactare,

omisiuni sau menţiuni greşite din actele administrative fiscale, cu excepţia acelora care atrag

nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ

fiscal.

    (3) În cazul în care, după comunicarea actului administrativ fiscal, organul fiscal constată, din

oficiu, că există erori materiale în cuprinsul său, acesta comunică contribuabilului/plătitorului un

act de îndreptare a erorii materiale.

    (4) În situaţia în care îndreptarea erorii materiale este solicitată de contribuabil/plătitor, organul

fiscal procedează astfel:

    a) dacă cererea de îndreptare a erorii materiale este întemeiată, emite şi comunică

contribuabilului/plătitorului actul de îndreptare a erorii materiale;

    b) dacă cererea de îndreptare a erorii materiale nu este întemeiată, respinge cererea printr-o

decizie ce se comunică contribuabilului/plătitorului.

    (5) Actul de îndreptare a erorii materiale şi decizia de respingere a cererii de îndreptare a erorii

materiale urmează regimul juridic al actului iniţial şi pot fi contestate în condiţiile legii în care putea

fi contestat actul iniţial.

    ART. 54

    Prevederi aplicabile actelor de executare şi altor acte emise de organele fiscale

    Dispoziţiile art. 46 alin. (6), art. 47, 48 şi 53 se aplică în mod corespunzător şi actelor de

executare şi altor acte emise de organele fiscale, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede

altfel.

 

    CAPITOLUL V

    Administrarea şi aprecierea probelor


 

 

    SECŢIUNEA 1

    Dispoziţii generale

 

    ART. 55

    Mijloace de probă

    (1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea unei stări de fapt fiscale,

inclusiv înregistrări audiovideo, date şi informaţii aflate în orice mediu de stocare, precum şi alte

mijloace materiale de probă, care nu sunt interzise de lege.

    (2) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează

mijloace de probă, putând proceda la:

    a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabilului/plătitorului şi a altor

persoane;

    b) solicitarea de expertize;

    c) folosirea înscrisurilor;

    d) efectuarea de constatări la faţa locului;

    e) efectuarea, în condiţiile legii, de controale curente, operative şi inopinate sau controale

tematice, după caz.

    (3) Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor doveditoare

recunoscută de lege.

    ART. 56

    Dreptul organului fiscal de a solicita prezenţa contribuabilului/plătitorului la sediul său

    (1) Organul fiscal poate solicita prezenţa contribuabilului/plătitorului la sediul său pentru a da

informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când

este cazul, organul fiscal indică şi documentele pe care contribuabilul/plătitorul este obligat să le

prezinte.

    (2) Solicitarea se face în scris şi cuprinde în mod obligatoriu:

    a) data, ora şi locul la care contribuabilul/plătitorul este obligat să se prezinte;

    b) baza legală a solicitării;

    c) scopul solicitării;

    d) documentele pe care contribuabilul/plătitorul este obligat să le prezinte.

    (3) La stabilirea datei la care contribuabilul/plătitorul trebuie să se prezinte la sediul organului


 

fiscal, acesta va avea în vedere un termen rezonabil, care să dea posibilitatea

contribuabilului/plătitorului să îşi îndeplinească obligaţia.

    (4) Contribuabilul/Plătitorul poate solicita amânarea datei stabilite de către organul fiscal potrivit

prezentului articol, pentru motive justificate.

    ART. 57

    Comunicarea informaţiilor între organele fiscale

    (1) Dacă într-o procedură de administrare se constată fapte care prezintă importanţă pentru alte

raporturi juridice fiscale, organele fiscale îşi vor comunica reciproc informaţiile deţinute.

    (2) Neîndeplinirea cu celeritate sau obstrucţionarea schimbului de informaţii reprezintă abatere

disciplinară, iar conducătorul organului fiscal are obligaţia să ia măsuri de sancţionare a

persoanelor vinovate şi de furnizare a informaţiilor solicitate.

 

    SECŢIUNEA a 2-a

    Informaţii şi expertize

 

    ART. 58

    Obligaţia de a furniza informaţii

    (1) Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a furniza

organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În acelaşi scop,

organul fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are

sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligaţia de a furniza informaţiile

solicitate. Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt

confirmate şi de alte mijloace de probă.

    (2) Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în scris. În cerere organul fiscal trebuie să

specifice natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale şi documentele

care susţin informaţiile furnizate.

    (3) Declaraţia persoanelor obligate potrivit alin. (1) să furnizeze informaţii va fi, după caz,

prezentată sau consemnată în scris.

    (4) În situaţia în care persoana obligată să furnizeze informaţia în scris este, din motive

independente de voinţa sa, în imposibilitate de a scrie, organul fiscal întocmeşte un proces-verbal.

    ART. 59

    Furnizarea periodică de informaţii

    (1) Contribuabilul/Plătitorul este obligat să furnizeze periodic organului fiscal central informaţii

referitoare la activitatea desfăşurată.


 

    (2) Furnizarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) se face prin completarea unei declaraţii pe

propria răspundere.

    (3) Natura informaţiilor, periodicitatea, precum şi modelul declaraţiilor se aprobă prin ordin al

preşedintelui A.N.A.F.

    ART. 60

    Obligaţii declarative cu privire la rezidenţii altor state membre ale Uniunii Europene

    (1) Plătitorii de venituri de natura celor prevăzute la art. 291 alin. (1) lit. a) - d) au obligaţia să

depună la organul fiscal central o declaraţie privind veniturile plătite fiecărui beneficiar care este

rezident al altor state membre ale Uniunii Europene, până în ultima zi a lunii februarie a anului

curent, pentru anul expirat.

    (2) Contribuabilii rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene care obţin venituri din

proprietăţi imobiliare situate în România au obligaţia să depună la organul fiscal central o

declaraţie privind veniturile realizate până în data de 25 mai a anului curent, pentru anul expirat.

    (3) Modelul şi conţinutul declaraţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se aprobă prin ordin al

preşedintelui A.N.A.F.

    (4) În scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informaţii prevăzut la art. 291, organul

fiscal local are obligaţia de a transmite organului fiscal central informaţii cu privire la bunurile

imobile deţinute în proprietate de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe

teritoriul respectivei unităţi administrativ-teritoriale. Transmiterea şi conţinutul informaţiilor,

precum şi termenele şi procedura de realizare a acestora se aprobă prin ordin comun al ministrului

finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Organul fiscal local

transmite organului fiscal central, la cererea acestuia, şi alte informaţii cu relevanţă fiscală

disponibile, în format electronic.

    (5) În scopul transmiterii de către organul fiscal local a informaţiilor prevăzute la alin. (4),

rezidenţii din alte state membre ale Uniunii Europene care dobândesc proprietatea unui bun

imobil în România au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale în condiţiile şi la termenele prevăzute

de Codul fiscal. Modelul şi conţinutul declaraţiei se aprobă prin ordin comun al ministrului

finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

    (6) Organul fiscal central are obligaţia de a comunica organelor fiscale locale, prin schimb

automat, informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, stabilite pe bază de protocol.

    (7) Organul fiscal central are obligaţia de a comunica organelor fiscale locale, la cererea acestora,

şi alte informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, în format electronic.

    (8) În cazul operaţionalizării schimbului de informaţii, pe baza protocoalelor încheiate între

organul fiscal central şi organele fiscale locale, informaţiile prevăzute la alin. (4) se preiau în mod

automat de către organul fiscal central, iar organul fiscal local este exonerat de transmiterea

informaţiilor respective.


 

    ART. 61

    Obligaţia instituţiilor de credit de a furniza informaţii

    (1) Instituţiile de credit au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal central, să comunice, pentru

fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la

acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele

conturi.

    (2) Instituţiile de credit sunt obligate să comunice organului fiscal central, zilnic, următoarele

informaţii:

    a) lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce

deschid ori închid conturi, precum şi datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de

semnătură pentru conturile deschise la acestea;

    b) lista persoanelor care închiriază casete de valori, precum şi încetarea contractului de

închiriere.

    (3) Organul fiscal central la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorităţi publice

centrale şi locale transmite informaţiile primite potrivit alin. (2) lit. a) referitoare la conturile

bancare, în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege. Solicitarea

şi transmiterea de informaţii se fac prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziţie de către

A.N.A.F. Pe bază de protocol, încheiat între organul fiscal central şi organul fiscal local sau altă

autoritate publică, se poate asigura accesul direct în baza de date a organului fiscal central.

    (4) Persoanele fizice, persoanele juridice şi orice alte entităţi care au obligaţia transmiterii de

informaţii către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, potrivit Legii nr.

656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor

măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare,

transmit concomitent şi pe acelaşi format informaţiile respective şi către A.N.A.F.

    (5) Prin excepţie de la prevederile art. 11 alin. (3), informaţiile obţinute potrivit alin. (1), alin. (2)

lit. b) şi alin. (4) sunt utilizate doar în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice ale organului fiscal

central.

    (6) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

    ART. 62

    Obligaţia instituţiilor financiare de a furniza informaţii privind contribuabilii nerezidenţi

    (1) În scopul realizării schimbului de informaţii privind contribuabilii rezidenţi ai statelor cu care

România s-a angajat printr-un instrument juridic de drept internaţional şi pentru îmbunătăţirea

conformării fiscale internaţionale, instituţiile financiare, inclusiv instituţiile de credit, au obligaţia să

declare anual organului fiscal din cadrul A.N.A.F. informaţii de natură financiară referitoare la

conturile deschise şi/sau închise de contribuabilii menţionaţi în acest alineat la astfel de instituţii.

    (2) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, avizat de Banca Naţională a României şi


 

Autoritatea de Supraveghere Financiară, se stabilesc:

    a) instituţiile financiare, inclusiv instituţiile de credit, care au obligaţia de declarare;

    b) categoriile de informaţii privind identificarea contribuabililor menţionaţi la alin. (1), precum şi

informaţiile de natură financiară referitoare la conturile deschise şi/sau închise de aceştia la

instituţiile menţionate la alin. (1);

    c) entităţile nonraportoare din România şi conturile excluse de la obligaţia de declarare;

    d) regulile de conformare aplicabile de către instituţiile menţionate la alin. (1), în vederea

identificării conturilor raportabile de către aceste instituţii, precum şi procedura de declarare a

informaţiilor privind identificarea contribuabililor menţionaţi la alin. (1) şi a informaţiilor de natură

financiară referitoare la conturile deschise şi/sau închise de aceştia la instituţiile menţionate la alin.

(1);

    e) norme şi proceduri administrative menite să asigure punerea în aplicare şi respectarea

procedurilor de raportare şi precauţie prevăzute în instrumentele juridice de drept internaţional la

care România s-a angajat.

    (3) Declararea informaţiilor menţionate la alin. (1) se face până la data de 15 mai inclusiv a

anului calendaristic curent pentru informaţiile aferente anului calendaristic precedent.

    (4) Informaţiile menţionate la alin. (1) obţinute de organul fiscal din cadrul A.N.A.F. se utilizează

de către acesta doar în scopul prevăzut la alin. (1) şi cu respectarea dispoziţiilor art. 11.

    (5) Fără a aduce atingere alin. (1) şi (6), fiecare instituţie menţionată la alin. (1), care are obligaţii

de declarare, informează contribuabilii menţionaţi la alin. (1) cu privire la faptul că datele privind

identificarea conturilor lor sunt selectate şi declarate în conformitate cu prezentul articol, furnizând

acestora toate informaţiile la care au dreptul în temeiul Legii nr. 677/2001, cu modificările şi

completările ulterioare. Informarea se realizează în timp util, astfel încât contribuabilii vizaţi de

prezentul articol să îşi poată exercita drepturile în materie de protecţie a datelor cu caracter

personal, înainte ca instituţiile menţionate la alin. (1) să transmită organului fiscal din cadrul

A.N.A.F. informaţiile menţionate la alin. (1).

    (6) Informaţiile menţionate la alin. (1) se păstrează o perioadă care nu depăşeşte perioada

necesară pentru atingerea scopului prevăzut la alin. (1) şi în conformitate cu legislaţia referitoare la

termenele de prescripţie ale fiecărui operator de date.

    ART. 63

    Expertiza

    (1) Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert

pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice

contribuabilului/plătitorului numele expertului.

    (2) Contribuabilul/plătitorul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.

    (3) Experţii au obligaţia să păstreze secretul fiscal asupra datelor şi informaţiilor pe care le


 

dobândesc.

    (4) Expertiza se întocmeşte în scris.

    (5) Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol se plătesc din bugetul

organului fiscal care a apelat la serviciile expertului.

    (6) Dacă organul fiscal nu este lămurit prin expertiza efectuată, poate dispune întregirea

expertizei sau o nouă expertiză.

 

    SECŢIUNEA a 3-a

    Înscrisurile şi constatarea la faţa locului

 

    ART. 64

    Prezentarea de înscrisuri

    (1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul/plătitorul are obligaţia să pună la

dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi

scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care

contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice.

    (2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul

fiscal al persoanei obligate să le prezinte.

    (3) Organul fiscal are dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii,

indiferent de mediul în care sunt stocate, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente

financiar-contabile în original sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi

achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În

cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi

prelungită cu cel mult 90 de zile. Contribuabilul/plătitorul are dreptul să solicite copii ale

documentelor reţinute atât timp cât acestea sunt în posesia organului fiscal.

    (4) Dovada reţinerii documentelor prevăzute la alin. (3) o constituie actul întocmit de organul

fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii

respective, precum şi menţiunea că aceasta a fost reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de către

organul fiscal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de organul fiscal şi de

contribuabil/plătitor, un exemplar comunicându-i-se contribuabilului/plătitorului.

    (5) În cazul în care pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul/plătitorul pune la

dispoziţia organului fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea se înapoiază

contribuabilului/plătitorului, păstrându-se în copie, conform cu originalul, numai înscrisuri

relevante din punct de vedere fiscal. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către

contribuabil/plătitor prin înscrierea menţiunii "conform cu originalul" şi prin semnătura acestuia.


 

    (6) Ori de câte ori contribuabilul/plătitorul depune la organul fiscal un document semnat de

către o persoană fizică sau juridică care exercită activităţi specifice unor profesii reglementate cum

ar fi consultanţă fiscală, audit financiar, expertiză contabilă, evaluare, documentul trebuie

conţină în mod obligatoriu şi numele şi prenumele sau denumirea persoanei în cauză, precum şi

codul de identificare fiscală al acesteia atribuit de organul fiscal competent.

    (7) În cazul în care legea prevede depunerea de către contribuabil/plătitor de copii ale unor

documente, acestea trebuie certificate de contribuabil/plătitor pentru conformitate cu originalul.

Dispoziţiile alin. (5) sunt aplicabile în mod corespunzător.

    ART. 65

    Constatarea la faţa locului

    (1) În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o constatare la faţa locului, întocmind în acest

sens proces-verbal de constatare.

    (2) Procesul-verbal cuprinde cel puţin următoarele elemente:

    a) data şi locul unde este încheiat;

    b) numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite, precum şi denumirea organului fiscal

din care face parte aceasta;

    c) temeiul legal în baza căruia s-a efectuat constatarea la faţa locului;

    d) constatările efectuate la faţa locului;

    e) susţinerile contribuabilului/plătitorului, ale experţilor sau ale altor persoane care au participat

la efectuarea constatării;

    f) semnătura persoanei împuternicite, precum şi a persoanelor prevăzute la lit. e). În caz de refuz

al semnării de către persoanele prevăzute la lit. e), se face menţiune despre aceasta în procesul-

verbal;

    g) alte menţiuni considerate relevante.

    (3) Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia să permită persoanelor împuternicite de organul fiscal

pentru a efectua o constatare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune

intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este

necesar pentru a face constatări în interes fiscal.

    (4) Deţinătorii terenurilor ori incintelor respective trebuie înştiinţaţi într-un termen rezonabil

despre constatare, cu excepţia controlului inopinat. Persoanele fizice trebuie informate asupra

dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reşedinţă.

    (5) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea

instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din Codul de

procedură civilă, republicat, fiind aplicabile.

    (6) La cererea organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai forţei publice


 

sunt obligaţi să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.

 

    SECŢIUNEA a 4-a

    Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi

 

    ART. 66

    Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize şi prezentarea

unor înscrisuri

    (1) Soţul/soţia şi rudele ori afinii contribuabilului/plătitorului până la gradul al treilea inclusiv pot

refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.

    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie înştiinţate asupra acestui drept.

    ART. 67

    Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii

    (1) Pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea

activităţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii,

experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii. Aceste persoane nu pot refuza furnizarea informaţiilor

cu privire la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală în sarcina lor.

    (2) Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii acestora, precum şi persoanele care

participă la activitatea profesională a acestora.

    (3) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, cu acordul

persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.

 

    SECŢIUNEA a 5-a

    Colaborarea dintre autorităţile publice

 

    ART. 68

    Obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a furniza informaţii şi de a prezenta acte

    (1) Autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi

serviciile deconcentrate ale autorităţilor publice centrale au obligaţia să furnizeze informaţii şi acte

organului fiscal, la cererea acestuia.

    (2) Organele fiscale locale sunt obligate să transmită organului fiscal central informaţii privind

bunurile imobile şi mijloacele de transport deţinute de persoanele fizice sau juridice pentru care

există obligaţia declarării conform Codului fiscal. Periodicitatea, formatul şi modalitatea de


 

transmitere se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului

dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

    (3) Organul fiscal central este obligat să transmită organelor fiscale locale informaţii privind

sursele de venit ale persoanelor fizice. Periodicitatea, formatul şi modalitatea de transmitere se

stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi

administraţiei publice.

    (4) În realizarea scopului prezentului cod, organul fiscal poate accesa on-line baza de date a

autorităţilor publice şi instituţiilor prevăzute la alin. (1), pentru informaţiile stabilite pe bază de

protocol.

 

    ART. 69

    Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public

    (1) Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în

realizarea scopului prezentului cod.

    (2) Nu constituie activitate de colaborare acţiunile întreprinse de autorităţile prevăzute la alin.

(1), în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit legii.

    (3) Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea solicitării, iar autoritatea

solicitată răspunde pentru datele furnizate.

    (4) Ori de câte ori o instituţie sau autoritate publică trebuie să soluţioneze o cerere a unei

persoane fizice sau juridice, iar pentru soluţionarea cererii legislaţia specifică prevede prezentarea

unui certificat de atestare fiscală, a unei adeverinţe de venit sau a unui alt document cu privire la

situaţia fiscală a persoanei în cauză, instituţia sau autoritatea publică are obligaţia să solicite

certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau documentul respectiv de la organul fiscal

competent. În acest caz, persoana fizică sau juridică nu mai are obligaţia depunerii certificatului,

adeverinţei sau documentului.

    (5) Certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau documentul prevăzut la alin. (4) poate

fi emis şi transmis în formă electronică în baza unui protocol încheiat între instituţia/autoritatea

publică şi organul fiscal emitent al acestuia. În acest caz, certificatul, adeverinţa sau documentul

prevăzut la alin. (4) este valabil şi fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal,

potrivit legii, şi ştampila organului emitent.

    ART. 70

    Condiţii şi limite ale colaborării

    (1) Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public se realizează

în limita atribuţiilor ce le revin potrivit legii.

    (2) Dacă autoritatea publică, instituţia publică sau de interes public solicitată refuză colaborarea,

autoritatea publică superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu există,


 

decizia va fi luată de autoritatea superioară celei solicitate. În cazul în care un organ fiscal local

refuză colaborarea, decizia este luată de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz,

conform competenţelor legale.

    ART. 71

    Colaborarea interstatală dintre autorităţile publice

    (1) În baza convenţiilor internaţionale, organele fiscale colaborează cu autorităţile fiscale similare

din alte state.

    (2) În lipsa unei convenţii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autorităţi

fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.

 

    SECŢIUNEA a 6-a

    Sarcina probei

 

    ART. 72

    Forţa probantă a documentelor justificative şi evidenţelor contabile

    Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului/plătitorului constituie

probe la stabilirea bazei de impozitare. În cazul în care există şi alte acte doveditoare, acestea vor fi

luate în considerare la stabilirea bazei de impozitare.

    ART. 73

    Sarcina probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale

    (1) Contribuabilul/Plătitorul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza

declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal.

    (2) Organul fiscal are sarcina de a motiva actele administrative fiscale emise pe bază de probe

sau constatări proprii.

    ART. 74

    Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării

    (1) În cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii,

constituie bază de impozitare sunt deţinute de persoane care în mod continuu beneficiază de

ştigurile sau de orice foloase obişnuite aduse de acestea şi că persoanele respective declară în

scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără să arate însă care sunt

titularii dreptului de proprietate, organul fiscal procedează la stabilirea provizorie a obligaţiei

fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane.

    (2) În condiţiile legii, obligaţia fiscală privind baza de impozitare prevăzută la alin. (1) va putea fi

stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel, aceştia datorează despăgubiri


 

persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligaţiei stabilite potrivit alin. (1). În cazul în care

obligaţia fiscală este stabilită în sarcina titularului dreptului de proprietate încetează procedura de

stabilire provizorie a obligaţiei fiscale potrivit alin. (1).

 

    CAPITOLUL VI

    Termene

 

    ART. 75

    Calcularea termenelor

    Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de

Codul fiscal, de prezentul cod, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie, dacă

legislaţia fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă,

republicat.

    ART. 76

    Prelungirea termenelor

    Termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite de acesta în situaţii temeinic

justificate, la cerere sau din oficiu.

    ART. 77

    Termenul de soluţionare a cererilor contribuabilului/plătitorului

    (1) Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluţionează de către acesta

în termen de 45 de zile de la înregistrare.

    (2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, este necesară administrarea de probe

suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă

între data solicitării probei şi data obţinerii acesteia, dar nu mai mult de:

    a) două luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la contribuabilul/plătitorul

solicitant;

    b) 3 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorităţi sau instituţii publice

ori de la terţe persoane din România;

    c) 6 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorităţi fiscale din alte state,

potrivit legii.

    (3) În situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c), organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze

contribuabilul/plătitorul cu privire la prelungirea termenului de soluţionare a cererii.

    (4) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a), termenul de două luni poate fi prelungit de organul

fiscal la cererea contribuabilului/plătitorului.


 

    (5) În situaţia în care, pe baza analizei de risc, soluţionarea cererii necesită efectuarea inspecţiei

fiscale, termenul de soluţionare a cererii este de cel mult 90 de zile de la înregistrarea cererii,

prevederile alin. (2) - (4) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz contribuabilul/plătitorul

este notificat cu privire la termenul de soluţionare aplicabil în termen de 5 zile de la finalizarea

analizei de risc. Inspecţia fiscală pentru soluţionarea cererii este o inspecţie fiscală parţială în

sensul art. 115.

    (6) Inspecţia fiscală pentru soluţionarea cererii potrivit alin. (5) poate fi suspendată în condiţiile

art. 127. În acest caz, nu sunt aplicabile prevederile alin. (2). Perioadele în care inspecţia fiscală

este suspendată nu sunt incluse în calculul termenului prevăzut la alin. (5).

    ART. 78

    Cazul de forţă majoră şi cazul fortuit

    (1) Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, după caz, nu încep să

curgă sau se suspendă în situaţia în care îndeplinirea acestor obligaţii a fost împiedicată de ivirea

unui caz de forţă majoră sau a unui caz fortuit.

    (2) Obligaţiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de dobânzi,

penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, ori aplicarea de sancţiuni prevăzute de

lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la

alin. (1).

 

    CAPITOLUL VII

    Transmiterea cererilor de către contribuabili/plătitori şi identificarea acestora în mediul

electronic

 

    ART. 79

    Transmiterea cererilor la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la distanţă

    (1) Contribuabilul/Plătitorul poate transmite organului fiscal competent cereri, înscrisuri sau

orice alte documente şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă în condiţiile alin. (4) ori

(5).

    (2) Data depunerii cererii, înscrisului sau documentului este data înregistrării acesteia/acestuia,

astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de registratura electronică a Ministerului

Finanţelor Publice sau a autorităţii administraţiei publice locale, după caz.

    (3) În sensul prezentului cod, prin registratură electronică se înţelege sistemul electronic de

înregistrare şi tranzacţionare a documentelor şi a informaţiilor primite sau emise de organul fiscal

prin mijloace electronice.

    (4) În cazul cererilor, înscrisurilor sau documentelor transmise de către contribuabil/plătitor


 

organului fiscal central, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de transmitere

a cererilor, înscrisurilor ori documentelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă,

precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor

publice cu avizul ministrului pentru societatea informaţională.

    (5) În cazul cererilor, înscrisurilor sau documentelor transmise de către contribuabil/plătitor

organului fiscal local, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de transmitere a

cererilor, înscrisurilor ori documentelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă,

precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin comun al ministrului

dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice, cu avizul

ministrului pentru societatea informaţională. Pentru organul fiscal local, consiliul local stabileşte,

prin hotărâre, în funcţie de capacitatea tehnică disponibilă, mijloacele electronice de transmitere la

distanţă ce pot fi utilizate de către contribuabil/plătitor.

    ART. 80

    Identificarea contribuabilului/plătitorului în mediul electronic

    Contribuabilul/Plătitorul care depune cereri, înscrisuri sau documente la organul fiscal, prin

mijloace electronice de transmitere la distanţă, se identifică în relaţia cu organul fiscal astfel:

    a) persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoanele

fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent ori exercită profesii libere se

identifică numai cu certificate calificate;

    b) persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. a), se identifică prin intermediul

furnizorilor de servicii publice de autentificare electronică autorizaţi potrivit legii sau prin diverse

dispozitive, cum ar fi certificat calificat, credenţiale de tip utilizator/parolă însoţite de liste de

coduri de autentificare de unică folosinţă, telefon mobil, digipass ori alte dispozitive stabilite prin

ordin al ministrului finanţelor publice, cu avizul ministrului pentru societatea informaţională, în

cazul identificării acestor persoane în relaţia cu organul fiscal central sau, după caz, prin ordin

comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor

publice cu avizul ministrului pentru societatea informaţională, în cazul identificării acestor

persoane în relaţia cu organul fiscal local. În aceste cazuri, cererile, înscrisurile sau documentele se

consideră semnate dacă sunt îndeplinite toate condiţiile din ordinele prevăzute la art. 79 alin. (4) şi

(5).

 

    TITLUL IV

    Înregistrarea fiscală

 

    ART. 81

    Sfera activităţii de înregistrare fiscală


 

    (1) Înregistrarea fiscală reprezintă activitatea de atribuire a codului de identificare fiscală, de

organizare a registrului contribuabililor/plătitorilor şi de eliberare a certificatului de înregistrare

fiscală.

    (2) Cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, atribuirea codului de identificare fiscală

se face exclusiv de către organul fiscal central, pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală.

    ART. 82

    Obligaţia de înregistrare fiscală

    (1) Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal

primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală este:

    a) pentru persoanele juridice, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică,

cu excepţia celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;

    b) pentru persoanele fizice şi juridice, precum şi pentru alte entităţi care se înregistrează potrivit

legii speciale la registrul comerţului, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;

    c) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită

profesii libere, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul

fiscal;

    d) pentru persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. c), codul numeric personal atribuit

potrivit legii speciale;

    e) pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală

atribuit de organul fiscal.

    (2) În scopul administrării impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice care sunt contribuabili

potrivit dispoziţiilor din Codul fiscal privind impozitul pe venit, codul de identificare fiscală este

codul numeric personal.

    (3) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 18 alin. (1), pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1)

lit. e), precum şi pentru persoanele juridice nerezidente, care realizează numai venituri supuse

regulilor de impunere la sursă, iar impozitul reţinut este final, atribuirea codului de identificare

fiscală se poate face de organul fiscal, la solicitarea plătitorului de venit.

    (4) Au obligaţia depunerii declaraţiei de înregistrare fiscală şi persoanele prevăzute la alin. (1) lit.

d) şi e) care au calitatea de angajator.

    (5) Persoanele fizice care deţin cod numeric personal şi sunt supuse impozitului pe venit se

înregistrează fiscal la data depunerii primei declaraţii fiscale.

    (6) Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:

    a) data înfiinţării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi al altor entităţi fără

personalitate juridică;

    b) data eliberării actului legal de funcţionare, data începerii activităţii, data obţinerii primului


 

venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice.

    (7) În scopul administrării creanţelor fiscale, organul fiscal central poate să înregistreze, din oficiu

sau la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, un subiect de drept fiscal care nu

şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii. Procedura de înregistrare din oficiu sau

la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui

A.N.A.F.

    (8) În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin unul

sau mai multe sedii permanente, odată cu depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală, aceştia au

obligaţia să indice sediul permanent desemnat potrivit dispoziţiilor din Codul fiscal. În cazul

înregistrării fiscale declaraţia de înregistrare fiscală se depune la organul fiscal în raza căruia se află

sediul permanent ce urmează a fi desemnat.

    (9) În cazurile prevăzute la alin. (3) ş