Skip Ribbon Commands
Skip to main content

Skip Navigation LinksProceduraVizualizare
eDirect

ProceduraVizualizare

Recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe, obținute în străinătate

Descriere procedură

Prezenta procedură are ca scop stabilirea normelor, regulilor și instrucțiunilor pentru asigurarea bunei desfășurări a activităților de recunoaștere automată, de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate. 

Procedura se aplică diplomei de doctor și titlului de doctor în științe, documente emise de către universități de prestigiu din alte state, care fac parte din lista universităților de prestigiu aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 și actualizată periodic, în conformitate cu cadrul legislativ național și european.

Căi de atac

Solicitantul poate formula contestație în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea rezultatului evaluării dosarului de recunoaștere. Contestația se formulează în scris, conform modelului inclus în procedură și se încarcă pe platforma PCUe și/sau se transmite la adresa de e-mail rectorat@umfiasi.ro. Comisia de contestații se întrunește în maximum 48 de ore de la depunerea contestației și, în termen de 3 zile lucrătoare, comunică solicitantului, prin e-mail, soluția la contestația formulată. Împotriva deciziei de recunoaștere poate fi formulată cale de atac la instanțele de judecată, conform regulilor de drept aplicabile.

Date de contact
Str. Universității nr. 16 700115, Iași
Secretar Șef Universitate - Gabriela Cuciureanu
Telefon: +40 (232) 30 1603
Fax: +40 (232) 30 1640
E-mail: rectorat@umfiasi.ro
Instituţia responsabilă
Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T. Popa din Iasi,Județ IASI
Modalitate prestare
National si transfrontalier
Timp de soluţionare
30 zile calendaristice
Termen de arhivare
3 ani
Termen de completare dosar
10 zile calendaristice
Notificare la expirarea termenului de soluţionare
5 zile calendaristice

Documente necesare

Nr. Crt.Nume documentDescriere documentDocument obligatoriuNecesită semnătură electronicăTip documentDescarcă
1Curriculum VitaeCV-ul redactat într-o limbă de circulație internațională va fi semnat pe fiecare pagină de către titular.Atasament-
2Lista lucrărilor publicate în relație cu teza de doctoratLa lista de lucrări se vor anexa copiile lucrărilor publicate in extenso.Atasament-
3Act de identitate și dovada schimbării numelui dacă este cazulCopie Carte de identitate sau pașaport și traducere dacă documentul nu este într-o limbă de circulație internațională. În cazul schimbării numelui, copia documentului doveditorDocument scanat-
4Diploma de doctor
Documentul va fi autentificat cu apostila de la Haga, pentru statele părți ale acestei convenții.
Pentru statele terțe, se solicită supralegalizarea documentului.
Document scanat-
5Cerere pentru recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe, obținute în străinătate
Formular predefinit
6Chitanța care atestă plata taxei de procesare
Dovada de plata-

Documente finale

Nr. Crt.Nume documentTip documentDescarcă
1Decizie de recunoaștere a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu professional obținute în străinătateDocument final scanat
2Contestație la decizia Comisiei de evaluare a aplicației de recunoaștere a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științeDocument final scanat

Acte normative

Nr. Crt.Act normativDescarcă
1ORDIN Nr. 5923/2016 din 6 decembrie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate.

Profesii reglementate

Calificări obținute într-un stat din UEProcedură pentru stabilire temporarăLista profesiilor reglementate din RomaniaLegea nr. 200 din 2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România cu modificările și completările ulterioreCardul Profesional EuropeanMomentan, se poate utiliza CPE doar in cazul următoarelor profesii: asistent medical generalist, farmacist și fizioterapeut. În cazul acestor profesii, vă recomandăm să consultați paginile web ale autorităților competente pentru aceste profesii.Procedura de recunoastere a calificarilor profesionaleÎnformațiile se regăsesc în secțiunea ”Descriere procedură”

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul PCUe, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.