Skip Ribbon Commands
Skip to main content

Skip Navigation LinksProceduraVizualizare
eDirect

ProceduraVizualizare

Eliberarea adeverinței pentru solicitarea sumelor rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată

Descriere procedură

Prestațiile sociale rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată, reprezentând indemnizația și/sau bugetul personal complementar pe luna în care a avut loc decesul, și după caz, prestațiile sociale cuvenite și neachitate până la deces se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun la solicitarea acestora. Sumele prevăzute mai sus pot fi solicitate la agenția teritorială pentru plăți și inspecție socială de către moștenitor în termenul general de prescripție, pe baza documentului care atestă calitatea de moștenitor, precum și în situația în care  sunt mai mulți moștenitori, declarația pe propria răspundere că ceilalți moștenitori nu solicită aceste sume. 

Căi de atac

Legislatia nu contine prevederi speciale privind caile de atac, in caz de litigiu fiind aplicabile dispozitiile de drept comun.

Date de contact
Bulevardul Carol I nr. 3, Drobeta Turnu Severin
Telefon: 0252  313 860
Fax: 0252 313 860
E-mail: ajpis.mehedinti@mmanpis.ro
Website: www.mehedinti.mmanpis.ro
Instituţia responsabilă
Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Mehedinti,Județ MEHEDINTI
Modalitate prestare
National
Timp de soluţionare
30 zile calendaristice
Termen de arhivare
3 ani
Termen de completare dosar
15 zile calendaristice
Notificare la expirarea termenului de soluţionare
2 zile calendaristice

Documente necesare

Nr. Crt.Nume documentDescriere documentDocument obligatoriuNecesită semnătură electronicăTip documentDescarcă
1Copie după certificatul de deces al persoanei cu handicap decedatăAtasament-
2Copie după certificatul de căsătorie/certificat de naștere/certificat de moștenitor, după caz
SOȚ SUPRAVIEȚUITOR- Certificatul de căsătorie 
COPIII PERSOANEI DECEDATE - Certificatul de naștere 
PARINŢII PERSOANEI DECEDATE - Certificatul de naştere
MOȘTENITOR - Certificat de moștenitor 
Atasament-
3Copie după actul de identitate al solicitantuluiAtasament-
4Declaratie pe proprie raspunderaFormular predefinit
5CerereFormular predefinit

Documente finale

Nr. Crt.Nume documentTip documentDescarcă
1AdeverințăDocument final scanat-

Acte normative

Nr. Crt.Act normativDescarcă
1H.G. nr. 1019/2018 privind aprobarea Procedurii de preluare de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, a personalului cu atribuţii în efectuarea plăţilor prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, a Procedurii de acordare a plăţilor, precum şi situaţiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap, precum şi pentru modificarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 151/2012
2LEGEA Nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul PCUe, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.