Skip Ribbon Commands
Skip to main content

Skip Navigation LinksProceduraVizualizare
eDirect

ProceduraVizualizare

Procedura privind recunoașterea automată a calității de conducător de doctorat obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate

Descriere procedură

Prin această procedură se recunoaşte automat în cadrul Universităţii de Vest Vasile Goldis din Arad calitatea de conducător de doctorat obţinută într-o instituţie de învăţământ universitar acreditata din străinătate.
Procedura se aplică cetăţenilor romani şi cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europenea , ale Spaţiului Economic European din Confederaţia Elevetiana care au obţinut calitatea de conducător de doctorat într-o instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană , precum şi cetăţenilor din state terţe. Doar in cazul exercitarii tempoare, se aplica direct dispozitiile din Legea  200/2004 si art. 296  din Legea 1/2011.
Exercitarea drepturilor conferite de calitatea de conducător de doctorat şi ocuparea functilor didactice  în sistemul românesc de învăţământ superior se realizează conform normelor legale în vigoare.

Căi de atac

În cazul în care solicitarea nu este aprobată, secretariatul IOSUD informează electronic pe solicitant, care poate depune contestație în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea acestei informări. Contestația este analizată în termen de 5 zile lucrătoare de o comisie numită de CSUD. Decizia definitivă a universităţii poate fi atacată la instanţele  de judecată.

Date de contact
B-dul Revoluției nr. 94, Arad
Telefon/Fax: +40-0257.280.260
E-mail: rectorat@uvvg.ro

IOSUD UVVG

Str. Liviu Rebreanu, nr 86, Arad
Tel/Fax: +4 0257 283 033;
Email: scoaladoctorala.uvvg.ro





Registru de linkuri
Instituţia responsabilă
Universitatea de Vest Vasile Goldis din Arad,Județ ARAD
Modalitate prestare
National si transfrontalier
Timp de soluţionare
30 zile calendaristice
Termen de arhivare
99 ani
Termen de completare dosar
30 zile calendaristice
Notificare la expirarea termenului de soluţionare
7 zile calendaristice

Documente necesare

Nr. Crt.Nume documentDescriere documentDocument obligatoriuNecesită semnătură electronicăTip documentDescarcă
1CV și listă publicații & contribuții științifice
CV și listă publicații & contribuții științifice
Atasament-
2Act de identitate (dovada schimbării numelui)
Act de identitate - copie - şi dovada schimbării numelui - în copie pentru cetățenii români în copie și traducere legalizată pentru cetățenii străini;
Document scanat-
3Diploma de doctor
Diploma de doctor și traducere legalizată,autentificată cu Apostila de la Haga pentru statele care sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga;
supralegalizată sau însoțită de adeverința de autenticitate emisă de către autoritățile competente din țara de proveniență, pentru statele care nu sunt părți ale Convenției privind Apostila de la Haga. (scutirea de apostilare sau supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internaţional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate)
Document scanat-

Documente finale

Nr. Crt.Nume documentTip documentDescarcă
1Decizie de recunoaştereDocument fizic si document semnat electronic-

Acte normative

Nr. Crt.Act normativDescarcă
1ORDIN Nr 5921 din 6 decembrie 2016 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoaşterea automată, de către instituţiile de învăţământ superior, respectiv instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat din România, a calităţii de conducător de doctorat obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate

Profesii reglementate

Calificări obținute într-un stat din UECalificări obținute într-un stat din NON UEProcedură pentru stabilire permanentăCardul Profesional EuropeanProfesia de conducător de doctorat nu se poate recunoaște utilizând cardul profesional European.Procedura de recunoastere a calificarilor profesionaleInformațiile se regăsesc în secțiunea «Descriere procedură» Lista profesiilor reglementate din Romania Profesia de cadru didactic (conducător de doctorat) se găsește la poziția nr. A.8 din Anexa nr. 2 din Legea nr. 200 din 2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România cu modificările și completările ulterioare

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul PCUe, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.